Impozitul minim va fi eliminat incepand din aceasta toamna – Boc

Premierul Emil Boc a declarat, astazi, ca impozitul minim va fi eliminat din aceasta toamna, iar cota unica de 16% va fi mentinuta. Mentinerea cotei unice de 16% a fost si se mentine obiectivul Guvernului , a spus premierul. Acesta a adaugat ca scopul Executivului este sa faca statul sa consume cat produce. Executivul a anuntat inca de anul trecut, inclusiv in cadrul negocierilor cu FMI, ca mentinerea TVA la 19% si a cotei unice la 16% sunt obiective de nenegociat .Cu toate acestea, presat de reducerea cheltuielilor publice si de decizia Curtii Constitutionale care a anulat reducerea pensiilor cu 15%, Boc a declarat ca autoritatile au fost obligate, ca solutie de urgenta, sa majoreze cota TVA.Premierul a facut referire la impozitarea progresiva, precizand ca aceasta nu ar fi o masura potrivita in acest moment. Cota unica de 16% va fi mentinuta. Va spun sincer, impozitarea progresiva nu aduce ceea ce cred unii, ca poate aduce mai mult la bugetul de stat. Am avut cota progresiva in Romania si ponderea veniturilor in PIB tot 30-31% a fost, fara un surplus. In 2005, cu introducerea cotei unice, a crescut ponderea veniturilor pe aceasta componenta, deci nu avem motive sa spunem ca ar trebui eliminata cota, fiind si un semn de stabilitate si coerenta a activitatii economice , a spus Emil Boc.Citeste mai mult pe site-ul Adevarul