Inchisoarea secreta a CIA din Romania s-ar fi aflat in sediul ORNISS de pe strada Mures din Bucuresti

O ancheta a presei americane si germane a scos la iveala locul in care s-ar fi aflat inchisoarea secreta a CIA: o cladire ascunsa din nordul Capitalei, mai exact sediul Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat (ORNISS).Centrul secret de detentie se afla in apropiere de un bulevard important si de calea ferata, pe o strada cu copaci si case, afirma jurnalistii agentiei de presa Associated Press (AP), precizand ca aceasta cladire ofera o acoperire excelenta. Strada Mures, acolo unde se afla centrul ORNISS, este situata in apropierea intersectiei dintre Calea Grivitei si Bulevardul Ion Mihalache. Inchisoarea nu avea nevoie de masuri importante de securitate, pentru ca locuitorii din zona stiau ca este detinuta de guvern. Oamenii nu sunt inclinati sa traga cu ochiul in Romania post-comunista , comenteaza AP, preluata de NewsIn.Detinutii, la inchisoarea secreta cu microbuzulAncheta, la care a participat si postul german de televiziune ARD, arata ca detinutii erau transferati destul de usor la inchisoarea secrete. Dupa ce avionul ateriza pe Otopeni, detinutii erau transportati la inchisoare cu microbuzele. Agenti CIA ii duceau apoi pe un drum lateral si intrau in baza pe poarta din spate, de unde erau dusi la inchisoarea propriu-zisa, situata la subsol.Inchisoarea s-ar fi deschis in 2003Inchisoarea CIA s-a deschis in toamna lui 2003, dupa ce agentia SUA a decis sa o goleasca pe cea din Polonia, au declarat fosti oficiali americani, citati sub acoperirea anonimatului. Intr-o ancheta din 2007, elvetianul Dick Marty a acuzat 14 guverne europene, printre care cel roman, ca au permis centre de detentie secrete CIA sau transferuri extraordinare intre 2002 si 2005.Autoritatile romane, indiferent de culoare politica, au negat constant si vehement, de-a lungul anilor, acuzatiile privind existenta unor centre secrete ale CIA in Romania.Vezi pe site-ul Realitatea TV cum aratau celulele si cum erau tratati detinutii.Sursa foto: Realitatea TV/Google Earth