Infringement ANRCTI: Avem termen de 2 luni pentru a trimite observatiile CE

Romania va primi oficial scrisoarea de punere in intarziere din partea CE cu privire la declansarea procedurii de infringement in cateva zile si va avea un termen de doua luni pentru a transmite observatiile sale, a anuntat joi Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI). Obiectiile CE vizeaza, in fapt, nerespectarea de catre tara noastra a prevederilor Directivei 21/2002/C.E. privind cadrul comun de reglementare in comunicatii prin adoptarea ordonantelor de urgenta prin care se infiintau ANRCTI (2006) si ANC (2008). In urmatoarele zile Romania va primi oficial scrisoarea de punere in intarziere, si va avea un termen de doua luni pentru a transmite observatiile sale , se arata in comunicatul ministerului.Potrivit comunicatului, ministrul comunicatiilor, Gabriel Sandu, a purtat discutii cu Viviane Reding comisarul european responsabil de domeniu, pe marginea acestei probleme, in urma carora au fost stabilite premisele unei cooperari directe si stranse in vederea identificarii solutiilor agreate de comun acord.Viviane Reding a salutat decizia Comisiei Economice a Senatului, la initiativa MCSI, de a respinge ordonantele de urgenta care stau la baza actiunii de infringement.Cei doi au stabilit ca pe 12 februarie, directorul general al Directoratului pentru Societatea Informationala si Media, Fabio Colasanti va efectua o vizita in Romania, urmand ca pe 17 februarie, la Praga, sa aiba loc o intrevedere intre ministrul Gabriel Sandu si comisarul European pentru societatea informationala si media, Viviane Reding.Potrivit deciziei de joi a comisiei Europene, impotriva Romaniei a fost declansata prima etapa a procedurii de infringement si anume punerea in intarziere.Aceasta reprezinta o notificare formala catre Guvernul Romaniei prin care Executivul de la Bucuresti este informat oficial asupra unei neconcordante in aplicarea legislatiei europene.Comisia Europeana considera ca prin reorganizarile repetate, decise de fostul Guvern, la nivelul Autoritatii, independenta acestei institutii a fost periclitata. Institutia sustine ca prin anularea deciziei instantei si, implicit, prin aplicarea OUG 106/2008 privind infiintarea ANC se incalca principiile europene de asigurare a stabilitatii si independentei Autoritatii de reglementare in domeniul telecom unicatiilor afectand astfel echilibrul pietei.Totodata, CE subliniaza ca nu este pentru prima data cand se incalca prevederile europene in domeniu, un caz similar intampladu-se in 2006 cand prin OUG 134/2006 s-a infiintat ANRCTI.