Iris si Cristi Minculescu nu mai concerteaza la Bucuresti, pe 2 martie

Trupa Iris nu va mai concerta pe 2 martie la Bucuresti. Membrii formatiei au anulat concertul pentru a-i proteja sanatatea lui Cristi Minculescu, potrivit tobosarului formatiei, Nelu Dumitrescu. Era logic sa anulam concertul pentru ca Cristi se pregateste de operatie si are nevoie de timp. El a insistat ca un copil mic sa se tina acest concert de pe 2 martie, dar de formatie depinde, nu de el. Daca oamenii nu doresc sa se cante, nu se canta, pentru ca nu dorim sa avem probleme din cauza unui concert , a declarat Nelu Dumitrescu, citat de Agerpres. Cristi Minculescu va fi supus unei operatii la inceputul lunii martie, prin care ii va fi transplantat ficat de la sotia sa,. Solistul trupei Iris a fost internat intr-o clinica din Germania la inceputul lunii februarie, unde a fost supus unor investigatii medicale. Minculescu a fost diagnosticat cu polichistica hepato-renala. Ultimul spectacol al trupei Iris a avut loc pe 15 decembrie, pe scena Teatrului National din Bucuresti, cand trupa a cantat alaturi de soprana Felicia Filip.Cristi Minculescu, in varsta de 50 de ani, canta in Iris din anul 1980 si este considerat unul dintre simbolurile rock-ului autohton. In 2007, la implinirea a 30 de ani de activitate a trupei, Minculescu si colegii sai au fost decorati de presedintele Traian Basescu.