Iurie Oleacov si Leonid Babischi, pilotii care au salvat aeronava SAAB 2000

Pasagerii avionului SAAB 2000, care a aterizat fortat, sambata dimineata, pe aeroportul din Timisoara, dupa ce o ora jumatate a survolat aeroportul, au iesit pe usa principala, nu pe cea de avarie, sustine presedintele Carpatair, Nicolae Petrov. Nu au fost victime, pasagerii au iesit pe usa principala, nu a fost o evacuare de urgenta , a declarat Petrov, care a mentionat faptul ca noi suspectam o defectiune la trenul de aterizare. Si noi am fost surprinsi de modul in care au actionat pilotii, s-au comportat conform manualului, echipajul a avut timp sa pregateasca o aterizare de urgenta . Pilotii, angajati ai CarpatAir, sunt cetateni ai Republicii Moldova. Este vorba despre Iurie Oleacov, de 37 de ani, si Leonid Babischi, de 47 de ani . Cei doi piloti au experienta foarte mare, sunt la companie de mai mult de zece ani, au antrenamente de doua ori pe an , mai spune Nicolae Petrov. Aeronava se afla intr-o stare excelenta, conform reprezentantilor Carpatair. Este o aeronava SAAB 2000, fabricata in Suedia, nu se pune nicio problema la acest capitol (n.red. – al intretinerii tehnice). Acum chiar nu am verificat varsta aeronavei, dar SAAB-urile noastre sunt din anii 1995, 1998 sau 2000 , mai afirma Petrov, care a completat ca p asagerii erau de toate nationalitatile, majoritatea dintre ei avea conexiuni mai departe, pe destinatiile noastre europene . Reamintim ca un avion SAAB 2000, apartinand Carpatair, a avut probleme la deschiderea trenului de aterizare, sambata dimineata, cand se pregatea de aterizare pe aeroportul din Timisoara, turnul de control anuntand ca in avion sunt 47 de pasageri si 4 membri ai echipajului. Aparatul trebuia sa aterizeze sambata dimineata, la ora 8.05. Dupa ce a survolat peste o ora si jumatate aeroportul, pentru a consuma combustibilul aflat in rezervoare si a evita in acest fel izbucnirea unui incendiu puternic in momentul unei eventuale aterizari fortate, avionul a aterizat, toti pasagerii si membrii echipajului fiind teferi. Avionul a aterizat fortat, in afara pistei, pe un covor de spuma ignifuga. Ministerul Transporturilor va trimite o echipa de investigatii la Aeroportul din Timisoara, a anuntat Marian Ciuca, director investigatii in Ministerul Transporturilor.