Jandarmii ii cauta pe turistii disparuti in Bucegi

O echipa formata din 11 jandarmi montani din Sinaia au pornit, luni dimineata, in cautarea celor doi turisti disparuti in muntii Bucegi, cautarea acestora fiind ingreunata de conditiile meteo si de caderile constante de zapada, transmite corespondentul NewsIn. Pe Valea Caraiman se inregistreaza o temperatura maxima de -14, -16 grade Celsius, iar in cursul zilei de duminica s-au produs mai multe avalanse in zona de cautare , a precizat, luni, plt.maj. Magdalena Soare, de la Compartimentul Relatii Publice din cadrul Centrului Montan al Jandarmeriei Romane din Sinaia. Astazi (luni, n.r.), comandantul Centrului Montan al Jandarmeriei Romane din Sinaia, colonel dr. Dumitru Chirita, a primit solicitarea din partea presedintelui Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani din Romania, domnul Mircea Opris, pentru a sprijini actiunea de cautare. Astfel, la nivelul Centrului Montan al Jandarmeriei Romane din Sinaia, a fost constituita o echipa formata din 11 instructori montani care a plecat in jurul orelor 08.30, in sprijinul Salvamontului de pe Valea Prahovei , a mai spus Magdalena Soare.Doi tineri din Bucuresti s-au ratacit sambata in Muntii Bucegi, pe Valea Jepii Mici, iar echipele Salvamont de pe Valea Prahovei nu au reusit in cele doua zile de cautari sa-i gaseasca. Cautarile continua si luni, salvamontistilor din Busteni alaturandu-se, pe langa echipajul de jandarmi montani, si salvatorii montani din Sinaia.