Justitia – vesnica speranta a romanilor

Presedintele Traian Basescu a participat, vineri, la Congresul Uniunii Centrelor de Mediere din Romania, prilej cu care a apreciat activitatea acestor organizatii deoarece, prin intermediul medierii, sunt rezolvate o serie de cazuri care altfel ar merge in justitie, micsorand astfel litigiile care sunt solutionate in urma unor procese.Inca o data se observa interesul presedintelui fata de justitia din Romania, dupa ce la inceputul mandatului a sustinut-o pe Monica Macovei in perioada cat a fost ministru al Justitiei si pe parcursul ultimilor patru ani a continuat sa sprijine DNA-ul, institutie a carei activitate a fost apreciata in raportul Comisiei Europene pe tema justitiei.De multe ori s-a spus ca este vorba numai de o campanie de imagine a lui Traian Basescu si, cu siguranta, poate fi vorba si despre asta. Dar am vazut in timpul mandatului Monicai Macovei ce nu vazusem de la revolutie: demnitari fosti sau actuali adusi in fata procurorilor si anchetati in dosare de coruptie.Unii analisti politici sustin ca nu a fost ceva serios, deoarece oricum nimeni nu a fost condamnat, dar se uita ca nu organele de ancheta, respectiv, DNA-ul, ci un complet de judecatori este cel care da verdicte, ceea ce muta totul din domeniul anchetarii in cel al solutionarii si tocmai in acest punct ar trebui evidentiata problema.Tot ce se intampla in Romania are iz politic, asa cum, tot cu iz politic, au fost (sunt) anchetati oameni din afara PD-L-ului. Oare nu exista nicio solutie ca actualul guvern sa mute centrul atentiei DNA-ului si spre membrii PD-L sau sunt toti curati? In plus, daca este politic totul si daca este posibil ca Justitia sa fie influentata, mai mult sau mai putin, de anumite persoane sau partide politice, voi incheia aratand ca eu m-as bucura sa vad ca, in eventualitatea in care PNL-ul sau PSD-ul va castiga alegerile, va face presiuni astfel incat sa fie anchetati eventualii membrii corupti din PD-L. Chiar ar fi foarte bine daca nu va exista dupa alegeri o „conciliere”.