Legea de aplicare pe 2011 a legii cadru de salarizare va fi adoptata luni

Guvernul a discutat, miercuri, proiectul Legii cadru privind salarizarea unitara a personalului din sistemul bugetar si proiectul Legii de aplicare a acesteia in anul 2011, urmand ca formele finale ale actelor normative sa fie adoptate luni in sedinta de Guvern, dupa consultari cu partenerii externi, iar ulterior sa fie trimise spre Parlament, in procedura de angajare a raspunderii. „Avem doua legi pe care ni le vom asuma. Este vorba, in primul rand, de Legea cadru, cea care stabileste pasii pe urmatorii ani, in ceea ce priveste salarizarea personalului din sectorul public, si, in al doilea rand, avem Legea de punere in aplicare a acesteia, pe care o vom adopta in fiecare an. Pentru anul 2011, vom avea o lege de aplicare a legii cadru. Pentru anul 2012, de asemenea, Guvernul va elabora si asuma o alta Lege de punere in aplicare a Legii cadru astfel incat, sa putem acoperi ceea ce prevede obiectivul general asumat prin legea cadru de salarizare”, a explicat ministrul Muncii, Ioan Botis, la finalul sedintei Executivului.Botis a adaugat ca „in strategia fiscal-bugetara 2011-2013 noi definim foarte clar, pentru fiecare an, anvelopa salariala pentru plata persoanelor din sectorul bugetar”. Ministrul de resort a explicat ca, incepand cu ianuarie 2011, fiecare angajat din sectorul bugetar va fi reincadrat pe functie. „La munca de acelasi tip, vor fi reincadrati pe aceeasi functie si va fi o salarizare direct legata de functia detinuta pe aceea treapta. Trebuie sa aplicam, in fiecare an, obiective specifice, astfel incat, timp de patru ani sa ne atingem obiectivul general, acela ca fiecare categorie profesionala sa fie incadrata in mod corect in aceasta lege cadru”, a adaugat ministrul. Ministrul Ioan Botis a adaugat ca reformele privind reducerea de personal in institutiile statului continua pana in decembrie, proiectia pentru anul 2011 fiind facuta pentru un total de 1.290.000 de angajati in sectorul bugetar.