Legea responsabilitatii fiscale: Strategia fiscala a Romaniei, stabilita pana la 20 mai

Strategia fiscala a Romaniei pentru perioada 2011-2013 va fi stabilita de un grup de lucru ministerial, condus de ministrul Finantelor, pana la data de 20 mai.Dupa ce se va definitiva strategia fiscal–bugetara prevazuta in legea responsabilitatii fiscale, documentul va fi definitivat si aprobat de Guvern, transmite Mediafax.Din grupul de lucru vor face parte, printre altii, ministrul Finantelor, al Administratiei, cel al Transporturilor, al Educatiei, Economiei, ministrul Muncii, precum si presedintii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Casei Nationale de Pensii si Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.Reprezentantii partenerilor sociali, precum si mediului academic, vor face si ei parte din grupul ministerial. Deciziile luate vor fi transmise imediat primului-ministru.