Leul cade pana la nivelul de la jumatatea lui martie

Leul a pierdut trei bani marti, pana la un curs de referinta de 3,7336 lei/euro, cel mai ridicat nivel afisat de banca centrala in ultimele sapte luni si jumatate, dupa ce respingerea planului Paulson si problemele unor banci europene au diminuat apetitul investitorilor pentru pietele emergente.Moneda nationala nu s-a mai depreciat pana la un asemenea nivel din 18 martie 2008, cand BNR a anuntat un curs de referinta de 3,7418 lei/euro. Luni, banca centrala afisase un curs de 3,7028 lei/euro. Leul si-a mai revenit putin fata de nivelul de dimineata, dar sentimentul in piata continua sa fie devaforabil, avand in vedere problemele din piata financiara internationala , a declarat, pentru NewsIn, dealerul Bancii Comerciale Carpatica, Florin Constantinescu.Dupa ce, in prima ora de tranzactionare a sedintei, leul a pierdut aproximativ 4 bani, pana la 3,75 lei/euro, tendinta s-a inversat, euro pierzand constant din terenul castigat. La ora 13:40, bancile cumparau un euro cu 3,7326 lei si il vindeau cu 3,7388 lei.Pe pietele din regiune, evolutia valutelor emergente a fost similara cu a leului. Atat zlotul polonez, cat si forintul sau lira turceasca au recuperat partial din pierderile in fata euro.Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat, marti, de BNR, arata o depreciere cu peste un ban (0,5%) a leului, pana la 2,5957 lei/dolar, de la 2,5830 lei/dolar, cat era luni.Pe pietele internationale, dolarul s-a depreciat in prima parte a zilei, pana la 1,44 dolari/euro, dupa care moneda unica europeana a pierdut din avantajul obtinut, pe masura ce pietele s-au ajustat vestilor primite, atat privind respingerea planului Paulson, de salvare a bancilor din SUA, cat si despre problemele unor institutii financiare din Europa. In jurul orei 13:45, ora Romaniei, euro era cotat la 1,4328 dolari/euro. Banca Nationala a Romaniei a afisat, marti, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,36% pe an, semnificativ peste cel de 11,16% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat pana la 14,04% pe an, de la 11,66% pe an, cat era luni.Dobanzile overnight au revenit la 13 – 14% pe an, nivel decorelat de rata dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an.