Litrul de benzina ar putea ajunge la 7,2 lei in UE, avertizeaza economistii

Daca vi se pare ca preturile actuale la carburanti sunt mari si ca petrolistii va jecmanesc, va inselati amarnic: litrul de benzina va creste cu 16 la suta in Uniunea Europeana fata de nivelurile actuale, avertizeaza economistii de la Ernst amp; Young, citati de The Telegraph.Expertii se asteapta ca un plin sa coste 108 lire sterline pentru un model Ford Mondeo cu rezervor de 70 de litri, in crestere fata de nivelul actual de 93 de lire, arata un raport al organizatiei ITEM Club a Ernst amp; Young.Aplicand acelasi procent de crestere la preturile din Romania, ar rezulta un pret de 7,2 lei/litru, in linie cu ce au avetizat in dese randuri si reprezentantii benzinarilor din tara noastra.In ciuda scaderilor de pret pentru barilul de titei, la care am asistat in ultimele luni, este de asteptat ca pretul sa creasca din nou, dupa ce efectele conflictului din Libia si efectele urganului Irene se vor disipa. Pana in 2013, preturile la pompa vor musca din finantele gospodariilor din nou , a declarat Neil Blake, consultant economic senior la ITEM Club. Cresterea cererii din economiile asiatice va declansa un boom pe pietele petroliere, mai spune organizatia.Avertisment pentru constructorii autoRaportul se constutuie intr-un avertisment atat pentru populatie, cat si pentru producatorii auto, care ar trebui sa conceapa tehnologii nepoluante si cu un consum mai mic, pentru a nu fi prinsi la mijloc de cresterea preturilor si scaderea vanzarilor.Ultima oara cand barilul de titei a ajuns la 147 de dolari, in 2008, constructorii americani General Motors si Chrysler au intrat in faliment deoarece oferta lor se baza pe SUV-uri sau modele care consuma mult.Scandal, scumpiri si acuze in RomaniaIn Romania, Ion Tache, presedintele Asociatiei Benzinarilor Particulari, declara in data de 4 noiembrie ca in 2012 benzina si motorina vor depasi nivelul de 7 lei/litru. Anul trecut, benzina si motorina s-au scumpit cu 30%.Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) aprecia recent ca argumentele oferite de companiile petroliere pentru scumpirile operate in Romania sunt neconvingatoare si cerea introducerea unei taxe Robin Hood. Sunt neconvingatoare argumentele oferite de companiile petroliere pentru cresterea constanta a preturilor combustibililor, fara nicio legatura cu costurile de productie. O masura imediata, propusa de mai multi ani Guvernului, aceea de impozitare suplimentara a profiturilor volatile, ar permite atat temperarea obtinerii de castiguri fara justificare economica reala, cat si o crestere a veniturilor bugetare, ca urmare a exploatarii monopoliste a resurselor naturale ale Romaniei , se arata intr-un comunicat din 24 octombrie al AOAR.Oamenii de afaceri amintesc ca argumentul Petrom este ca nu se produc destui carburanti in Romania iar diferenta este importata. Concomitent argumentul pentru inchiderea rafinariei Arpechim Pitesti l-a reprezentat exact existenta unei capacitati excedentare de rafinare.Cel mai scump sortiment de benzina de la Rompetrol costa acum 6,14 lei litrul in vreme ce la Lukoil pretul este de 5,95 lei. In luna februarie, Constantin Tampiza, coordonator pentru dezvoltarea Lukoil Romania, afirma ca pretul carburantilor va creste cu 30% daca pretul barilului va depasi 150 de dolari.La inceputul lui 2009, cand barilul se situa la 40 de dolari pe bursele de marfuri, cel mai ieftin sortiment comercializat de Petrom era de 2,93 de lei/litru, la Lukoil era 2,96 lei, in vreme ce Rompetrol comercializa un litru din cel mai ieftin produs la 3,15 lei. Barilul de titei este acum 94,5 dolari.Petrolistii contesta argumentele industriasilor si transportatorilor si spun ca scumpirile din ultima vreme sunt conduse de cresterea cererii, in vreme ce acelea de la inceputul anului au sosit ca urmare a cresterii accizelor si influentei majorarii TVA de la 19% la 24%. Companiile din domeniu argumenteaza ca jumatate din pretul carburantilor il constituie accizele si taxele impuse de stat.