Luca Calinescu se intorsese la Praga pe 16 aprilie

Florin Calinescu e daramat si numai el stie ce se petrece acum in sufletul lui. si-a pierdut fiul cel mic, pe Luca Calinescu (24 de ani), gasit spanzurat intr-o camera de hotel la Praga. Ieri l-a adus in tara, cu ajutorul fratelui sau, si se pregateste sa-l ingroape langa sotia sa, Anamaria, ucisa de cancer la numai 47 de ani.Doamne, cata durere! La numai sapte ani dupa ce si-a dus sotia la groapa, Florin Calinescu este obligat sa refaca drumul, in spatele dricului care-i poarta fiul.Luca Calinescu era student la Universitatea „John Moores din Liverpool, unde studia filmul, iar, de aproape o saptamana, se afla la Praga ca asistent de productie la primul sau scurtmetraj important.Acolo si-a pus capat zilelor fara ca cineva sa-nteleaga de ce. De Paste, Luca Calinescu fusese acasa si totul parea ca este in regula. Nimic din comportamentul lui nu trada nenorocirea pe care avea sa o faca. Se intorsese la Praga luni, pe 16 aprilie.Nu se stie exact ce l-a indemnat pe Luca sa-si ia viata. Parintele sau, fratele mai mare, Petru, prietenii si apropiatii tanarului au fost consternati la aflarea vestii. „De cand a fost anuntat de tragedie, Florin Calinescu nu mai e om. Sta in gradina, pe o banca, si repeta intruna «Nu inteleg. Nu inteleg de ce» , ne-au marturisit prietenii actorului.Singura explicatie plauzibila pe care o gasesc membrii familiei este aceea ca baiatul si-a dorit foarte mult sa-si reintalneasca mama, de care a fost despartit nemilos in anul 2005.Luca s-a spanzurat duminica seara, in camera sa de hotel de la Praga si a fost gasit luni dimineata de colegii de filmare. Tanarul a fost pe deplin constient de gestul fatal. Medicii legisti cehi au facut autopsia, iar primele rezultate arata ca nu exista urme de alcool sau stupefiante.Desi s-a spus ca nu ar exista nici o scrisoare pentru familie inainte ca Luca sa-si curme viata, se pare ca baiatul lui Calinescu ar fi lasat un bilet in camera de hotel in care a fost gasit.Trupul neinsufletit al lui Luca va fi condus pe ultimul drum intr-un Cadillac al firmei Anthony . Masina funerara a fost folosita si la inmormantarea altor celebritati din Romania, printre care poetul Adrian Paunescu, juristul Antonie Iorgovan sau omul de afaceri Mihai Erbasu.Luca Calinescu semana leit cu mama saDupa moartea mamei sale, in 2005, Luca a suferit cumplit. Nu numai ca era foarte tanar, avea 17 ani, dar era si o persoana foarte sensibila, motiv pentru care a trecut cu greu peste acea perioada.In plus, ca orice copil, era foarte atasat de mama sa, actrita Anamaria Calinescu, mai ales ca apropiatii spun ca mostenise trasaturile fizice acesteia. Aceeasi piele alba. Acelasi par negru taciune. Luca va fi inmormantat la Cernica, alaturi de mama sa, pe care s-a dus sa o intalneasca in lumea de apoi.Vezi galerie foto de la inmormantare in Click