Mazare si Constantinescu, trimisi in judecata de DNA

Primarul Constantei, Radu Mazare, si presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, au fost trimisi in judecata, alaturi de alte 35 de persoane, intr-un dosar privind restituirea si atribuirea nelegala a unor intinse suprafete de teren. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a 37 de inculpati in legatura cu restituirea si atribuirea nelegala a unor intinse suprafete de teren intravilan din municipiul Constanta, Mamaia, plaja si faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu in valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezinta prejudiciu in dauna statului si 36,16 milioane euro prejudiciu in dauna municipiului Constanta) , se arata intr-un comunicat de marti al DNA.Astfel, au fost trimisi in judecata membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul primariei Constanta: Radu Stefan Mazare – primarul municipiului Constanta, Nicusor Constantinescu – fost consilier municipal, Constantin Racu – fost director al Directiei Administratie Publica, Daniela Ramona Dospinescu – directorul Directiei Patrimoniu, Ion Marica – directorul Directiei Tehnic Investitii, Dan Miron – fost consilier municipal si consilierii juridici Cristian Talpau, Nora Alina Chirca si Bogdan Ghitulescu. In sarcina acestora s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu obtinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata; fals intelectual, in forma continuata; asociere pentru savarsirea de infractiuni.Au mai fost deferinti justitiei functionari din primaria Constanta: Andrei Sozanski, Gratiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera – in sarcina carora s-au retinut infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie. De asemenea, au fost trimisi in judecata functionari in cadrul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Constanta (OCPI): Luminita Calatoru si Silvia Stanciu, in sarcina carora s-au retinut infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.DNA i-a deferit justitiei si pe mandatarii Georgica Giurgiucanu, Emil Dragos Savulescu, Rasvan Mircea Tudorache si Nicula Nejloveanu, in sarcina carora s-au retinut infractiuni de complicitate sau instigare la infractiunile savarsite de persoanele mai sus mentionate.Notarii publici Andrei Aurel-Jean, Cristina Budei si Ruxandra-Luminita Darie, acuzati de infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie, vor ajunge si ei in fata judecatorilor, ca si mostenitorii persoanelor indreptatite, Elena Stefanescu si Laura Mariana Lese, acuzati de complicitate la infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie.In calitate de cesionari cumparatori de drepturi succesorale, au fost trimiti in judecata Viorel Pana, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa „Habitat si Ambient” SA, Cristian Borcea si Camboianu Mihai, Bogdan Gabriel Sandu , prin SC „Holland Development Group” SA, si Daniel Ene, Marius Puscasi, Carmen Puscasi si Mihai Sergiu Ceacireanu, ca persoana fizica si prin firma sa „New Home Construct” SA, pentru complicitate la infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.Interpusii cumparatori de terenuri au fost de asemenea defetiti justitiei, acestia fiind Paraschiva Barbu, Alexandru Octavian Serban si Basarab Popa, prin firma sa „Pomacost” SA si „Aqualand” SA, la care era actionar, pentru complicitate la infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.Evaluatorul agreat de primaria Constanta, Alin Horatiu Dima, este trimis in judecata pentru complicitate la infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.Potrivit DNA, in rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca, in perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, in exercitiul atributiilor de serviciu, cu stiinta, au solutionat in mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, in scopul obtinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat in dobandirea de catre ei sau de catre persoane din anturajul lor a proprietatii asupra unor mari suprafete de teren la care nu aveau dreptul.Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafete de teren intravilan in valoare de 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezinta prejudiciul in dauna statului si de 36,16 milioane euro prejudiciul in dauna municipiului Constanta. In mod legal, a fost revendicata suprafata de 309.549 mp, cei indreptatiti beneficiind de restituiri si atribuiri in suprafata cu putin mai mare decat jumatate din cea revendicata, in vreme ce restituirile si atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o intindere de trei ori mai mare decat cea revendicata – aproape un milion de metri patrati. Au fost restituite portiuni de plaja si faleza care, potrivit Constitutiei si legilor in vigoare fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, adica nu pot ajunge sub nicio forma in proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice. Persoanele indreptatite la restituire au fost determinate, dupa trecerea unor perioade de timp indelungate, de 2 pana la 3 ani, ori sa-si vanda drepturile succesorale ori sa vanda terenurile in cauza, pentru sume de bani ce reprezinta mai putin de 1% din valoarea terenurilor la care au fost obligate sa renunte. In final, aceste terenuri aveau sa ajunga in proprietatea persoanelor carora le-au fost predestinate, cu mult inainte de solutionarea cererilor de restituire , se arata in comunicatul DNA.Procurorii arata ca majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, in echivalent valoric, au fost subevaluate, unele la preturi de 10 ori mai mici decat preturile reale.Concret, intre aceste terenuri figureaza: terenul in suprafata de 27.000 mp pe care s-a construit Parcul de distractii acvatice Aqua Magic de catre firma Aqualand (la care unul dintre actionarii principali este Popa Basarab, varul primarului Mazare Radu Stefan); terenul in suprafata de 8.307,78 mp, situat in zona Capitaniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns in proprietatea familiei Mazare (primarul, mama si fratele); terenul in suprafata de 52.471 mp, situat in Parcul Tabacariei, care nu a fost restituit in natura celor indreptatiti, ci firmei cesionare „Holland Development Group” SA (la care actionar si administrator este Sandu Bogdan Gabriel, iar actionar principal, prin firma Millenium Global Development, este Ionescu Valentin Gheorghe) care a platit pentru drepturile succesorale un pret de 100 de ori mai mic decat cel real. Avantajele patrimoniale dobandite ilegal se regasesc in proprietatea inculpatilor sau a firmelor controlate de acestia, dupa cum urmeaza : Mazare Radu Stefan (prin firmele „Nisipuri” SA), mama si fratele acestuia (prin firma „APV Media Turism”), Giurgiucanu Georgica, Savulescu Emil Dragos, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma „Habitat si Ambient” SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele „Pomacost” SA si „Aqualand” SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC „Holland Develompment Group” SA), Ceacireanu Mihai Sergiu (ca persoana fizica si prin firma sa „New Home Construct” SA), Serban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puscasi Marius si Puscasi Carmen , se arata in comunicatul DNA. In vederea asigurarii masurii confiscarii speciale, prin ordonanta din 15 februarie 2008, a fost instituit sechestru asupra terenurilor provenite din savarsirea infractiunilor analizate, care au fost identificate in proprietatea unora dintre inculpati si in proprietatea firmelor controlate de acestia, precizeaza procurorii.Dosarul a fost inaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucuresti.Primarul Constantei, Radu Mazare, s-a prezentat, pe 31 iulie, la DNA, in legatura cu dosarul privind retrocedari si schimburi de terenuri. Mazare a declarat ca a fost citat pentru a i se prezenta materialul de urmarire penala.Procurorii DNA i-au adus la cunostinta, in august 2007, primarului Constantei, Radu Mazare, ca este cercetat pentru abuz in serviciu si asociere in vederea comiterii de infractiuni si ca cercetarile in aceasta cauza au fost extinse cu privire la alte fapte legate de retrocedarea sau schimbul unor terenuri.Primarul orasului Constanta, Radu Mazare, a fost audiat in acest dosar pe 8 august 2007, timp de o ora si jumatate, de procurorii anticoruptie. La iesirea din sediul DNA a declarat ca in aceasta cauza se considera nevinovat.Primarul municipiului Constanta a anuntat, in septembrie 2007, ca va cere, prin avocatii sai, recuzarea procurorului DNA care il ancheteaza in dosarul privind vanzarea terenului de sub cazinoul din Mamaia si va depune plangere pentru cercetare abuziva pentru folosirea unui expert judiciar suspendat de Ministerul Justitiei.