Membrii Comisiei de agricultura din Parlamentul Europeana vin in Romania

Membrii Comisiei de agricultura din Parlamentul European (AGRI) se vor afla in tara noastra, in perioada 23-25 iunie, in cadrul unei vizite care are loc la invitatia eurodeputatelor PSD Daciana Sarbu si Viorica Dancila, membre ale acestei Comisii. Delegatia, condusa de vicepresedintele AGRI, Janusz Wojciechowski, a fost invitata in Romania pentru a capata o viziune cat mai clara asupra starii agriculturii romanesti, eurodeputatii urmand a lua pulsul agriculturii din Romania la trei ani de la aderare si a afla pozitia tarii noastre cu privire la viitorul politicii agricole comune (PAC). Oaspetii vor avea ocazia sa viziteze atat linii moderne de productie a vinului (Burdureasca, Tohani) si de procesare a laptelui (Ecolact – Blejoi Paulesti) dar si ferme de oi care utilizeaza metode traditionale (zona Bran).Din programul vizitei Delegatiei AGRI face parte si conferinta Agricultura romaneasca – prezent si perspective de la Palatul Parlamentului, unde vor fi prezenti si ministrul roman al agriculturii, reprezentanti ai principalelor partide, lideri ai asociatiilor si sindicatelor agricole, precum si reprezentanti ai primarilor. Vor fi dezbatute subiecte precum: viitorul Politicii Agricole Comune; starea agriculturii romanesti post-integrare; subzistenta vs dezvoltare in agricultura romaneasca; fondurile europene in domeniu; oportunitati pentru agricultura romaneasca.