Mesajul lui Ion Caramitru de Ziua Mondiala a Teatrului

Ziua Mondiala a Teatrului este sarbatorita marti, 27 martie, fiind marcata printr-o serie de evenimente in toata lumea. Ziua Teatrului a fost mentionata pentru prima data la Viena, in 1961, iar apoi a inceput sa fie marcata in fiecare an prin diferite evenimente.Astazi se implinesc 50 de ani de la prima Zi Mondiala a Teatrului. In fiecare an, o personalitate marcanta a teatrului are posibilitatea sa transmita un mesa intregii lumi teatrale, anul acesta fiind desemnat John Malkovich. Mesajul este tradus in peste 20 de limbi si este citit in toate teatrele inaintea reprezentantiilor.John Malkovich le-a transmis actorilor din intreaga lume, inclusiv celor de la Bucuresti, ca rezultatul muncii lor trebuie sa convinga, sa fie profund, emotionant si sa-i ajute sa mediteze la ceea ce inseamna sa fii om. Sunt onorat de invitatia Institutului International de Teatru al UNESCO de a saluta aniversarea a 50 de ani de la prima Zi Mondiala a Teatrului. Voi adresa câteva ganduri succinte tuturor colegilor si prietenilor mei din teatre.Va doresc ca munca voastra sa fie convingatoare si originala. Va doresc ca ea sa fie profunda, sa emotioneze, sa indemne la reflectie, sa fie unica. Fie ca ea sa ne ajute sa meditam la ceea ce inseamna sa fii om, si ca aceasta meditatie sa fie binecuvântata cu suflet, sinceritate, inocenta si gratie. Va doresc sa invingeti adversitatile, cenzura, saracia si nihilismul, ceea ce multi dintre voi cu siguranta vor fi obligati sa faca. Va doresc sa fiti binecuvantati cu talentul si rigoarea necesare pentru a ne invata bataia inimii umane in toata complexitatea ei, precum si cu modestia si curiozitatea necesare pentru a face din aceasta, munca voastra de o viata. Fie ca cei mai buni dintre voi – caci doar aceia, numai rareori si pentru scurt timp vor reusi – sa fie in stare sa ilustreze elementara intrebare: cum este viata?. Succes! , a spus John Malkovich in mesajul sau.Biografia lui MalkovichActor, scenarist si regizor american, John Malkovich este in primul rand actor de teatru. Dupa ce a descoperit teatrul la inceputul anilor 70, la Universitatea din Illinois, a infiiintat celebra trupa de teatru Steppenwolf, impreuna cu Terry Kinney, Jeff Perry si Gary Sinise. Faima in cinema i-a adus-o interpretarea rolului Valmont din „Legaturi primejdioase”, in regia lui Stephen Frears, alaturi de Michelle Pfeiffer si Glenn Close. Dupa acest rol, un pas important in cariera sa, a jucat in peste 70 de filme, atit in SUA cit si in strainatate. Interpretarea unor roluri variate i-a adus doua nominalizari la Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar, in Places in the Heart (1984) si In the Line of Fire (1993), si premii pentru rolurile din Killing Fields, The Dangerous Liaisons, Being John Malkovich si Changeling. In 2011 a regizat a treia sa productie teatrala la Paris, Les Liaisons Dangereuses, la Théâtre de l’Atelier, dupa succesele cu Hysteria (Marigny, 2002) si The Good Canary (Comédie, 2007), pentru care a primit premiul Molière pentru regie. Mesajul lui Ion CaramitruPresedintele UNITER, Ion Caramitru, a transmis la randul sau un mesaj lumii teatrale romanesti, in care vorbeste despre anul Caragiale, despre personajele lui care ne bantuie constant, precum si despre cum teatrul a devenit un leagan al istoriei. Nu cred ca exista azi in Romania, o raportare mai autentica la realitatile neamului decat teatrul. Suntem in anul lui Caragiale si personajele lui ne bantuie constant. In plina dezvoltare si degringolada, societatea româneasca se oglindeste in teatru cu asupra de masura. E mai putin decât ne-am fi asteptat si mai mult decât ne-am fi inchipuit. Daca mergeti la teatru azi, va tratati cu happy end si catharsis, plecând acasa oarecum impacati cu tragedia de zi cu zi a tranzitiei. Teatrul e oglinda lumii, perora Hamlet, cautandu-si izbavirea in dilema lui existentiala, „el arata virtutii chipul, pacatului icoana, iar vremii si multimii, vârsta, forma si limitele lor.” Ce vreti mai mult? Veniti la noi, bucurati-va de viata, luati din curtea noastra ce va place si plecati spre biblioteca – un liman unde vanitatile sunt interzise. Teatrul a devenit leagan al istoriei unde si cetateanul turmentat e la locul lui, intr-o lume plina de „eroi” ai timpurilor noastre. À bon entendeur, salut! , scrie Ion Caramitru in mesajul sau national, postat pe site-ul UNITER.Foto: tnb.ro