Minerii internati la Spitalul de Arsi din Capitala au fost stabilizati

Cadrele medicale de la Spitalul de Arsi din Bucuresti depun in continuare eforturi pentru a-i mentine in viata pe cei cinci mineri internati la sectia de Reanimare, dupa ce au fost grav raniti in explozia minei de la Petrila. Consiliul medical al spitalului s-a intrunit in aceasta dimineata si a hotarat sa nu apeleze deocamdata la donatori sau la Banca Europeana de Piele pentru a primi tesut necesar transplantului.Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a precizat luni dimineata ca analizele medicale ale minerilor raniti in deflagratia de la Petrila vor fi remise familiilor acestora in regim de confidentialitate. Totodata, ministrul Nicolaescu a rugat echipa medicala de la Spitalul de Arsi sa informeze familiile pacientilor despre starea sanatatii acestora cat mai des.Doi dintre ranitii internati in Capitala s-au aflat in stare foarte grava, prezentand arsuri pe 80% din suprafata corpului. Unul dintre acestia a fost la un pas de deces, insa medicii au reusit sa il stabilizeze noaptea trecuta. Autoritatile au demarat o ancheta la mina Petrila, pe parcursul careia a fost suspendata conducerea minei. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a precizat ca a decis supendarea conducerii Exploatarii miniere Petrila pe perioada cercetarilor declansate in urma celor doua explozii, pentru ca ancheta sa nu fie influentata.Un numar de 12 persoane au murit si alte 13 au fost ranite in urma celor doua deflagratii produse sambata, la interval de cateva ore, in subteranul minei Petrila. Prima explozie, soldata cu opt morti si zece raniti, a avut loc in jurul orei 14.50, iar din primele cercetari s-a stabilit ca deflagratia s-a produs ca urmare a unei acumulari de gaz metan in subteran. O noua deflagratie s-a produs in jurul orei 18.40, patru salvatori minieri pierzandu-si viata, iar alti trei fiind raniti. In mina Petrila au ramas ingropati sub daramaturi alti opt ortaci, o echipa de salvatori incercand astazi sa le scoata trupurile la suprafata.