Ministerul Finantelor: Romania nu mistifica datele statistice

Romania nu mistifica datele statistice, iar datele prezentate de Ministerul Finantelor sunt corectate pe parcursul anului, a declarat, miercuri, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, ca raspuns la informatiile aparute in mass-media potrivit carora autoritatile Romane ar fi raportat date statistice eronate si nu s-ar fi incadrat in deficitul bugetar stabilit cu FMI pentru 2009.In ceea ce priveste reflectarea acestor date in deficitul bugetar pentru 2009, ministrul Sebastian Vladescu a precizat ca acest indicator macroeconomic a fost realizat in marja tintei agreate cu Fondul Monetar International. „In scrisoarea de intentie cu Fondul Monetar avem un deficit stabilit in termeni nominali de 36,5 miliarde de lei, tinta de deficit care a fost atinsa”, a asigurat ministrul Finantelor Publice, aratand ca deficitul bugetar se stabileste in termeni nominali, nu in procente din PIB avand in vedere ca intre estimari si realizari sunt intotdeauna diferente. „Romania nu mistifica datele statistice. Datele furnizate de Ministerul Finantelor sunt cele pe care ministerul le are la momentul la care face comunicarea. Ele sunt corectate pe parcursul anului, in conformitate cu standardele statistice europene. Nu exista nici un fel de eroare, de intentie sau de incercare de a mistifica datele statistice”, a subliniat ministrul Finantelor Publice. Ministrul Sebastian Vladescu a subliniat, de asemenea, ca Romania nu a avut „nicio problema” legata de datele statistice comunicate Eurostat si a apreciat ca „intentia de a amesteca acum Romania cu Grecia este cel putin rau voitoare”.Ministrul Finantelor Publice a prezentat cateva exemple care releva ca este normal sa apara diferente intre Produsul Intern Brut estimat, datele semidefinitive care sunt date publicitatii la un an dupa primele estimari si datele definitive care se dau publicitatii la doi ani dupa primele estimari. „O tara ca Belgia, de exemplu, are o diferenta intre estimatul din 2008 si ceea ce s-a comunicat in 2009 de -1,22%. Polonia are o diferenta de +0,31, Danemarca o diferenta -1,9%, Italia o diferenta de 2,29. Deci, acest tip de diferente sunt rezultatele calculelor statistice, nu au nicio legatura cu vreo intentie a statului respectiv”, a declarat ministrul Finantelor Publice. In ceea ce priveste Romania, ministrul Sebastian Vladescu a mai precizat ca evaluarea pentru 2009 nu este finala. „Vor mai fi cifre despre 2009 pe parcursul anului 2010 si pe parcursul lui 2011, cand va aparea raportul final al Eurostat, vis-a-vis de PIB-ul anului 2009”, a precizat ministrul Finantelor. Ministrul Sebastian Vladescu a aratat ca in 2007 primele estimari ale PIB-ului erau de 404,7 miliarde de lei, iar datele definitive au fost de 416 miliarde de lei, prin urmare, a rezultat o diferenta de 11,3 miliarde. Pentru 2008, primele estimari ale PIB-ului au fost 504 miliarde de lei, iar „datele semidefintive” au aratat ca Produsul Intern Brut a fost de 514,7 miliarde, prin urmare, s-a inregistrat o diferenta de 10,7 miliarde. Datele definitive pentru 2008 nu au fost inca prezentate.„Romania este in contact continuu si coerent cu Eurostat si nu exista nici un fel de emotie vis-a-vis de datele statistice raportate”, a afirmat ministrul Finantelor Publice.