Mircea Geoana este acuzat de ANI de fals in declaratii

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul ICCJ, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre presedintele Senatului, Mircea Geoana, a infractiunii de fals in declaratii.Potrivit ANI, Mircea Geoana nu ar fi declarat o tranzactie de terenuri si cumpararea unei locuinte, astfel ca inspectorii au extins cercetarile, care o vizeaza si pe sotia sa, Mihaela Geoana.ANI s-a sesizat din oficiu, in urma publicarii mai multor articole de presa care semnalau posibila nerespectare de catre Social-democratul Mircea Geoana, in calitate de senator in Parlamentul Romaniei, a dispozitiilor legale, referitoare la completarea si depunerea declaratiilor de avere.Cercetarile ANI au fost extinse si fata de sotia acestuia, Mihaela Geoana, pentru declararea si controlul averilor demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare (“daca persoana a carei avere este supusa controlului este casatorita, controlul se extinde si asupra averii si veniturilor dobandite de celalalt sot”).ANI precizeaza ca senatorii reprezinta una dintre categoriile de persoane care au obligatia declararii averii si a intereselor.Legea nr. 144/2007, republicata prevede ca “declaratia de avere se face in scris, pe proprie raspundere si cuprinde bunurile proprii, comune si cele detinute in indiviziune, precum si cele ale copiilor aflati in intretinere”.Intrucat in urma verificarii au rezultat o serie de neconcordante, la data de 1 iulie 2009 procedura de instiintare a fost indeplinita in baza mandatului postal, Mircea Geoana fiind informat cu privire la declansarea procedurii de verificare.La data de 16 iulie 2009, ANI a fost informata cu privire la faptul ca Mircea Geoana, facand uz de drepturile sale legale, a imputernicit o societate profesionala de avocatura sa ii reprezinte interesele, sa ia cunostinta de toate actele si lucrarile de verificare, precum si sa intermedieze comunicarile aferente.ANI precizeaza ca, in urma verificarilor efectuate si a analizarii informatiilor si documentelor primite de la Senat, Inspectoratul pentru Evidenta Persoanei, Administratia Finantelor Publice, Primaria Sectorului 1 – Directia de Taxe si Impozite, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Biroul de Credite, Agentia Nationala de Cadastru, precum si Oficiul Registrului Comertului, au rezultat urmatoarele:1. – Mircea Geoana nu detine si nu a detinut calitatea de asociat/administrator in nicio societate comerciala inregistrata la Registrul Comertului;2. – Mihaela Geoana detine, incepand cu data de 15.03.2005, calitatea de asociat in cadrul SC La Maison Consulting, cu o cota de participare de 30% si SC Topcont Invest, cu o cota de participare de 80%;3. – Mircea Geoana detine un cont la BCR – sucursala Izvor, precum si un cont la Banc Post;4. – Mihaela Geoana detine conturi la HVB Bank Romania, Unicredit Tiriac Bank, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank si la Banc Post;5. – Mircea Geoana a realizat, incepand cu anul 2004, venituri nete, dupa cum urmeaza: – in anul 2004, din salarii 4.742.319 lei (ROL) de la Senatul Romaniei si venituri din salarii 346.623.272 lei (ROL), de la Ministerul Afecerilor Externe; – in anul 2005 – venituri din salarii 48.096 lei (RON), de la Senatul Romaniei;- in anul 2008 – venituri din salarii 73.488 lei, de la angajator Senatul Romaniei;- pentru anii 2006, 2007 si 2009, Mircea Geoana nu figureaza cu venituri declarate si inregistrate;6. Mihaela Geoana a realizat, incepand cu anul 2004, urmatoarele venituri nete:- in anul 2004 – venituri din salarii 42.143.700 lei (ROL), de la Institutul de Administratie Publica si a Afacerilor din Bucuresti si, din drept de proprietate intelectuala, suma bruta de 118.458.376 lei de la Castel Film;- in anul 2005 – venituri din salarii 415 lei (RON), de la Institutul de Administratie Publica si a Afacerilor din Bucuresti;- in anul 2006 – venituri din salarii 15.885 lei, de la Renasterea;- in anul 2007 – venituri din salarii 27.300 lei, de la Renasterea, venituri din drept de proprietate intelectuala, suma bruta 1.899 lei de la Castel Film si venituri din dividende, in suma de 190.400 lei, de la Topcont Invest;- in anul 2008 – venituri din salarii 28.872 lei, de la angajator Renasterea;- pentru anul 2009, Mihaela Geoana nu figureaza cu venituri declarate si inregistrate.7. Mircea Geoana a mentionat in declaratia de avere aferenta anului fiscal 2007 (datata 16.06.2008) ca sotia sa a incasat dividende de la Topcont Invest in cuantum de 100.000 RON. Rezulta, astfel, o diferenta de 90.400 LEI, pe care Mircea Geoana nu a mentionat-o in declaratia de avere, desi avea aceasta obligatie legala;8. Mihaela Geoana a figurat inscrisa in cartea funciara cu o cota indiviza de 70% din 17 loturi de teren scoase din circuitul agricol, situate in intravilanul Municipiului Bucuresti, sector 1, si cu imobilul situat in Bucuresti, Str. Uruguay, sector 1:- cota de 70% din cele 17 loturi de teren, situate in intravilanul Municipiului Bucuresti, sector 1, in suprafata totala de 9.955,55 mp, a fost dobandita de catre Mihaela Geoana la data de 22.09.2005, conform contractului de vanzare-cumparare, de la Barba Octavian Vasile si Barba Elena Nicoleta;- pretul convenit al vanzarii a fost de 48.300 euro, a fost achitat integral la data de 22.09.2005, data autentificarii contractului;- terenul a fost achizitionat cu un pret mult subevaluat fata de pretul real practicat pe piata imobiliara pe parcursul anului 2005 (anul realizarii tranzactiei);- calculand valoarea reala a parcelelor de teren achizitionate de catre Mihaela Geoana, raportat la valoarea orientativa de 100 euro/mp, aplicabila unei zone “relativ apropiate”, rezulta suma de 696.888 euro, valoare mai mare de aproximativ 14 ori decat suma platita pentru achizitionarea cotei de 70% din 9.955,55 mp (6.968,88 mp);- la data de 17.01.2006, Mihaela Geoana a reintrat in posesia pretului platit (48.300 EURO), iar Barba Octavian Vasile, in posesia cotei de 70% din cele 17 loturi de teren intravilan, ca urmare a rezolutiunii contractului de vanzare-cumparare prin conventie autentificata intre cele doua parti. Acest teren nu a fost inscris in declaratiile de avere completate si depuse de catre Mircea Geoana;9. suma de 48.300 euro constituie venit realizat pe parcursul anului 2006, insa aceasta nu a fost inscrisa de Mircea Geoana in declaratia de avere datata 26.12.2006, completata si depusa in calitate de senator.Reprezentantul legal al lui Mircea Geoana a depus la dosarul cauzei, la data de 25.08.2009, un set de, in scopul clarificarii unora dintre aspectele care fac obiectul dosarului de investigatie.In urma analizarii documentelor depuse, s-a constatat ca antecontractul de vanzare-cumparare incheiat de Cefin Real Estate Residence S.R.L. si Mihaela Geoana (in calitate de promitent-cumparator, cat si in calitate de reprezentant al promitentului-vanzator), in vederea achizitionarii unui apartament si a doua locuri de parcare, in valoare de 733.000 euro, nu contine o incheiere notariala de autentificare sau o data certa, putand fi redactat si antedatat oricand.Deoarece in proportie de 100% off-shore-ul luxemburghez 6A Investment detine partile sociale ale SC Cefin Real Estate Residence, nu au putut fi obtinute mai multe informatii, urmand ca organele de urmarire penala sa efectueze verificari.Avand in vedere cele prezentate, s-a constatat faptul ca, desi avea obligatia legala, Mircea Geoana nu a mentionat sau a mentionat eronat in declaratiile de avere completate si depuse in 2006 si 2008 veniturile, “bunurile proprii, comune si cele detinute in indiviziune” detinute sau realizate impreuna cu familia sa.ANI mai precizeaza ca toate acestea constituie indicii privind savarsirea de catre Mircea Geoana a infractiunii de fals in declaratii, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.Activitatea de verificare a averii dobandite in perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii functiilor ori demnitatilor publice, dupa caz, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor este supusa controlului judecatoresc. Foto: Mondo News