Miting la Timisoara pentru sustinerea Punctului 8 din Proclamatie

Zeci de tineri au marsaluit, sambata, pe strazile Timisoarei, pentru sustinerea Punctului 8 de la Timisoara si pentru aplicarea Proclamatiei, transmite corespondentul NewsIn. Cei 30 de tineri apartin grupului „Noii Golani” si poarta cu ei bannere pe care scrie „Noi sustinem Punctul 8”, „Vrem dreptate”, „Nea Nelu, dupa nea Nicu”. Tinerii au obtinut aprobare pentru sustinerea unui mars pe strazile Timisoara. Ei au pornit in jurul orei 12.00 din Piata 700, si s-au indreptat catre Casa Adam Muller Guttenbrunn, acolo unde Societatea Timisoara decerneaza Premiile anuale. Autorizatia pentru mars este data pana la ora 15.00, iar jandarmii si politistii ii insotesc pe tineri. Initial, tinerii si-ar fi dorit sa afiseze un banner pe cladirea rectoratului Universitatii Politehnica din Timisoara, situat in centrul orasului, insa administratia institutiei nu le-a permis. „Multi dintre noi nu eram atunci cand a fost semnata Proclamatia, insa punctele ei sunt la fel de actuale si astazi. Din pacate, principiile Proclamatiei nu sunt aplicate”, a declarat in timpul marsului, Camelia Valu, membra a grupului „Noii Golani”. Proclamatia Timisoara este un document adoptat la Timisoara in 12 martie 1990, redactat in urma manifestatiei populare din centrul Timisoarei, din 11 martie 1990. Initiatorul acesteia a fost George Serban. „Noii Golani” vor aplicarea Punctului 8 al Proclamatiei al carei scop principal este interzicerea accederii a fostilor activisti comunisti la demnitati publice. Tot sambata, la Casa Adam Muller Guttembrunn din Timisoara, Societatea Timisoara decerneaza premiile anuale. Aproximativ 40 de persoane asista la manifestari. In sala se afla cativa revolutionari, viceprimarul PNTCD al Timisoarei, Adrian Orza, fostul prefect Ovidiu Draganescu.Premiul „Speranta” ii va reveni disidentului Vasile Paraschiv, premiul „Secera si Ciocanul” lui Dan Voiculescu, premiul „Alexandra Indries” lui Andrei Oisteanu, premiul „Punctul 12 al Proclamatiei de la Timisoara” lui William Totok, premiul „Ion Monoran” lui Teodor Maries. Artistul Ilie Stepan va deveni, de asemenea, membru de onoare al Societatii Timisoara.