Miza conflictului din Osetia este energetică

Rusia
vrea să demonstreze, prin conflictul din Osetia de Sud, că Georgia nu
este o alternativă serioasă pentru tranzitul de hidrocarburi, asupra
căruia Moscova aspiră să deţină monopolul, a declarat fostul ministru
de externe georgian Salome Zurabişvili, citată de AFP.

Miza
reală a conflictului este “orientarea strategică a Georgiei şi deci
posibilitatea ca Occidentul – Statele Unite şi europenii – să conteze
pe Georgia şi deci pe Caucaz pentru aprovizionarea strategică”, a
declarat Zurabişvili, care a fost şi ambasador al Franţei la Tbilisi.
Obiectivul
Moscovei “nu este poate controlul direct al regiunii, dar în orice caz,
Moscova vrea să demonstreze că această regiune este în continuare
instabilă şi deci nu poate fi o alternativă serioasă pentru tranzitul
de hidrocarburi, asupra căruia Rusia pretinde în prezent că deţine
monopolul”, a explicat fostul ministru de externe, în prezent membră a
opoziţiei.
Întrebată
despre responsabilitatea declanşării ostilităţilor, pe care partea
georgiană şi conducerea prorusă a Osetiei de Sud şi-o impută reciproc,
Zurabişvili a remarcat că ipoteza unui conflict lansat cu bună ştiiţă
de Tbilisi ar fi “o nebunie” pentru care “nu se poate găsi o explicaţie
raţională”.
“Tensiuni
cu Abhazia existau de câteva săptămâni sau luni, apoi s-au deplasat
spre Osetia, cu incidente la originea cărora sunt forţele separatiste,
manipulate şi împinse fără îndoială de Rusia”, a spus ea. Exista “în
mod evident o dorinţă a ruşilor de a împinge Georgia către o greşeală”
şi acest lucru le-a reuşit, a spus ea.
Cât
despre americani, “dacă este adevărat că au existat greşeli făcute de
Guvernul georgian, ei vor împărţi această responbilitate, pentru că au
fost foarte apropiaţi de el şi, fără îndoială, nu l-au sprijinit
suficient”, a spus Zurabişvili.
Americanii
“sunt foarte prezenţi în Georgia, în tot ceea ce înseamnă formarea
armatei georgiene, au o importantă prezenţă de observare şi
supraveghere a tot ceea ce înseamnă coridor strategic”, adică
oleoductul Baku-Ceyhan finanţat de occidentali pentru a transporta
petrol de la Caspică spre Europa via Georgia, a spus Zurabişvili.
Ideea
mizei energetice a acestui conflict este împărtăşită de Alexandros
Petersen, expert la Centrul pentru Studii Internaţionale şi de
Securitate (CSIS) din Washington. “Acest conflict ar trebui să fie o
mare miză pentru europeni, deoarece este pusă în joc securitatea lor
energetică”, a declarat Alexandros Petersen pentru NewsIn.
Ministerul
georgian de Externe a anunţat deja că “Rusia a devastat complet portul
Poti de la Marea Neagră, important pentru transportul de resurse
energetice de la Marea Caspică şi care se află în apropierea
oleoductului Baku-Supsa şi a terminalului petrolier Supsa”.
Lovitura
energetică pentru Europa este reliefată şi de jurnalistul britanic
Edward Lucas într-un editorial publicat de cotidianul The Times.
“Înainte
de toate există un interes vital al Occidentului. Cea mai mare
ameninţare la adresa Europei este monopolul rus asupra rutelor de
transport energetic din fosta Uniune Sovietică către Vest. Singura
excepţie este conducta de petrol şi gaze care aduce rezervele bogate
din Azerbaidjan în Turcia, via Georgia. Dacă Georgia este înfrântă,
speranţele Europei la independenţă energetică de Rusia vor fi şi ele
spulberate”, conchide Lucas.