Monica Iacob Ridzi, s-a prezentat la Comisia de ancheta pentru audieri

Ministrul Tineretului, Monica Iacob Ridzi, s-a prezentat, marti in jurul orei 15.00, la Comisia de ancheta constituita de Camera Deputatilor pentru a cerceta modul in care ministrul PDL a dispus cheltuirea fondurilor pentru organizarea Zilei Tineretului. Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat luni ca ministrul Tineretului, Monica Iacob Ridzi, trebuie sa se prezinte in fata Comisiei parlamentare de ancheta, pentru ca altfel risca sanctiuni. Intrebat daca ministrul are optiunea de a nu se prezenta la Comisia de ancheta, Olteanu a comentat ca un astfel de gest ar fi un precedent . Ar fi pentru prima oara in istorie cand se intampla ca un ministru sa refuze sa vina la o audiere la care este chemat. Ar fi o grava incalcare a legilor a Regulamentului si a Legii penale. Eu o sfatuiesc din toata inima pe doamna ministru sa vina , a mentionat el.Cat priveste sanctiunile pentru faptul ca nu a trimis documentele cerute de Comisie, Olteanu a precizat ca sunt fie de ordin disciplinar, intrucat ministrul Monica Iacob Ridzi este deputat si este obligata sa respecte Regulamentul Camerei, dar si sanctiuni de natura penala – cele generale prevazute in Codul penal si la care face referire Regulamentul, cele prevazute de Legea raspunderii ministeriale . S-a constatat de catre Biroul Permanet ca (Monica Iacob Ridzi – n.r.) nu si-a indeplinit obligatia regulamentara si legala ca azi, pana la ora 10.00, sa transmita Comisiei documentele solicitate, necesare in vederea desfasurarii anchetei. Aceasta este o incalcare extrem de serioasa a Regulamentului, articolul 72 si urmatoarele, care obliga sub sanctiuni din Codul penal prezenta, trimitirea de documente, spunerea adevarului in fata oricarei comisii parlamentare de ancheta , a comentat Olteanu, care si-a exprimat speranta ca Ridzi sa-si indeplineasca obligatia restanta fata de Comisie. S-a stabilit ca cererea de urmarire penala a doamnei ministru, pe care grupul PNL a depus-o, sa fie transmisa Comisiei de ancheta si, de asemenea, Comisiei juridice, urmand ca aceasta din urma sa inceapa sa lucreze pe raport de indata ce Comisia de ancheta isi finalizeaza raportul sau activitatea Comisiei de ancheta inceteaza. Asta inseamna ca daca Parchetul va decide lansarea unei anchete in cazul Monicai Iacob Ridzi, Comisia juridica este sesizata de indata si trebuie sa inainteze un raport prin care propune sau nu Camerei Deputatilor inceperea urmaririi penale , a explicat vicepresedintele Camerei.Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, luni, ca activitatea Comisiei parlamentare de ancheta in ceea ce priveste contractele derulate pentru Ziua Tineretului nu inceteaza, iar solicitarea PNL de incepere a urmaririi penale in cazul ministrului a fost inaintata si Comisiei juridice.Biroul Permanent a luat act de scrisoarea inaintata de ministru, dar a decis ca Parlamentul comunica doar cu procurorul general in acest caz, astfel ca, pana la o informare venita din partea Laurei Codruta Kovesi, Comisia de ancheta continua sa lucreze, a precizat secterarul Gheorghe Pardau.Ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat luni incetarea activitatii Comisiei parlamentare de ancheta in ceea ce priveste contractele derulate pentru Ziua Tineretului , pe motiv ca DNA cerceteaza deja cauza. Referitor la adresa Comisiei parlamentare de ancheta pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului si Sportului, sub semnatura ministrului Monica Iacob Ridzi, pentru organizarea „Zilei Tineretului” (…) prin care se solicita transmiterea catre Comisie a documentelor indicate, va aducem la cunostinta ca prin adresa Ministerului Public, PICCJ – DNA Sectia de Combatere a Combatere a Coruptiei, din data de 26.06.2009, au fost declansate la data de 23.06.2009 cercetarile penale in baza unui denunt penal cu privire la imprejurarile incheierii si derularii a trei contracte intre MTS si, respectiv, societatile SC Compania de Publicitate Mark SRL si SC Artisan Consulting SRL , se arata in scrisoarea lui Ridzi. In urma declansarii procedurilor judiciare penale s-a format cauza nr. 147/P/2009 pe rolul DNA , se mai arata in document, in care se adauga faptul ca MTS a inaintat intreaga documentatie solicitata de DNA prin adresele inaintate in data de 24, respectiv 25 iunie 2009 . In temeiul articolului 3, articolului 4 alineatul 2 din Legea 304/2004 coroborat cu articolul 74 alineatele 1 si 2 din Regulamentul Camerei Deputatilor, va solicit sa luati act ca ancheta parlamentara inceteaza de drept , a subliniat ministrul Tineretului.Monica Iacob Ridzi ataseaza si raspunsul primit de la Ministerul Public, pe 26.06.2009. Urmare cererii nr. 5412/26.06.2009, pe care ne-ati adresat-o, va facem cunoscut ca la DNA – Sectia de combatere a coruptiei s-a inregistrat dosarul penal cu numarul de mai sus (147/P/2009 – n.r.), in care se efectueaza acte premergatoare cu privire la imprejurarile incheierii si derularii a trei contracte, in valoare de peste trei milioane RON, intre Ministerul Tineretului si Sportului si doua societati comerciale cu capital privat (SC Artisan Consulting SRL, SC Compania de Publicitate Mark SRL) , se arata in document. Cercetarile penale au fost declansate la data de 23.06.2009, pe baza unui denunt formulat in temeiul articolului 221 si urmatoarele CPP. Celelalte date solicitate nu va pot fi comunicate, intrucat procesul penal se afla in faza actelor premergatoare , se mai precizeaza in textul trimis de DNA Monicai Iacob Ridzi.Potrivit Regulamentului Camerei, articolul 74, anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activitati care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se afla pe rolul unor instante de judecata , precizand de asemenea ca o ancheta parlamentara inceteaza de drept in momentul deschiderii unor proceduri judiciare ale faptelor care constituie obiectul ei.