Muresan confirma interesul echipei CFR Cluj pentru Nicolae Dica

Presedintele gruparii CFR Cluj, Iuliu Muresan, a declarat, miercuri, agentiei NewsIn, ca s-au demarat discutiile pentru transferul lui Nicolae Dica de la Catania la echipa ardeleana, insa acestea sunt intr-un stadiu incipient si vor continua in urmatoarea perioada. Suntem interesati de transferul lui Dica si am avut deja unele discutii pentru aducerea lui, dar negocierile sunt inca intr-o faza incipienta, nu am discutat foarte mult cu cei de la Catania. Nicolae Dica este un jucator foarte important si eu cred ca s-ar plia pe profilul echipei noastre. Am avea nevoie de serviciile lui, dar inca nu e nimic sigur. Nu pot spune daca as agreea mai mult un imprumut sau un transfer definitiv, e prea devreme de spus , a declarat Iuliu Muresan.Presedintele ardelenilor a adaugat ca a vorbit cu jucatorul si sustine ca fotbalistul este de acord cu transferul la Cluj: Dica si-ar dori sa vina la noi, in primul rand pentru ca nu mai joaca la Catania, dar si pentru ca ar reveni in Romania. Pe de alta parte, ar veni la CFR Cluj pentru ca suntem o echipa buna, care ne batem an de an la titlu, iar un jucator de nivelul lui la o asemenea echipa ar trebui sa ajunga .Nicolae Dica a fost transferat de Catania in vara acestui an, dupa ce din 2004 a jucat la Steaua. El nu a reusit sa-si castige locul de titular la Catania, desi initial a fost introdus din primul minut in echipa de Walter Zenga. Pentru ca nu joaca in mod constant la gruparea italiana, mijlocasul si-a manifestat intentia de a reveni in Romania in pauza de iarna a acestui sezon.