Muzeul “Grigore Antipa”, inchis pana in 2010 pentru lucrari de modernizare

Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa a fost inchis pentru efectuarea unor lucrari de consolidare si restaurare a cladirii, dar si pentru modernizarea expozitiei permanente. Muzeul va fi redeschis in ianuarie 2010, au declarat pentru Mediafax reprezentanti ai institutiei. Institutia are de gand sa ralizeze o revolutionare a expunerii permanente , dar si constituirea unor spatii de relaxare si divertisment pentru ca o familie sa isi poata petrece o intreaga zi la Muzeul Antipa fara a se plictisi , potrivit Aurorei Stanescu, sefa sectiei Relatii publice, marketing cultural si programe educationale din cadrul muzeului.Ministerul Culturii a alocat suma de 600.000 de euro, a precizat Stanescu, pentru lucrarile de proiectare ale noilor expozitii permanente. Lucrarile vor fi finantate integral de minister. Virgil Nitulescu, secretarul general al Ministerului Culturii, a declarat, pe 10 noiembrie 2008, la Conferinta Europeana a Muzeelor de Istorie Naturala, gazduita de Muzeul Antipa, ca ministerul va aloca suma de 14 milioane de euro pentru modernizarea expozitiei permanente.