Organizatia Natiunilor Unite a Alcoolicilor? Diplomat american: “Canadienii aduc sticle de whisky, francezii, sticle de vin!”

Respectabila ONU este putin jenata in aceasta saptamana, dupa ce un reprezentant american la Natiunile Unite s-a plans ca unii diplomati vin in stare de ebrietate la negocieri, ceea ce incepe sa devina deranjant.

Iritarea diplomatului american ar putea avea insa si motive politice. Joseph Torsella e suparat in primul rand pe negociatorii din Grupul 77, un grup in care se afla 132 de state in curs de dezvoltare. Pe ei ii acuza ca nu prea vin la reuniuni sau cand vin sunt cam ametiti. Declaratia lui ii face pe observatori sa remarce ca alcoolul e o prezenta constanta la ONU. “Canadienii aduc sticle de whisky, francezii, sticle de vin”, marturiseste un diplomat pentru The Atlantic Wire. “La un moment dat, unul dintre grefieri era atat de beat, incat am fost nevoiti sa il inlocuim”, spune alt diplomat.

ONU e oare pe cale sa devina un cuib de betivi?

“Nici chiar asa , raspunde un oficial, cel mai grav e in perioada sarbatorilor, cand discutam despre bugetul organizatiei. Se discuta zi de zi, timp de trei saptamani, iar negocierile se prelungesc pana tarziu in noapte. Se bea, dar daca esti atat de tampit, incat sa bei pana nu mai poti negocia, meriti sa pierzi”, conchide un diplomat din Consiliul de Securitate. Potrivit ziarului francez” Le Figaro”, iesirea diplomatului american are si o miza politica, pentru ca el i-a acuzat in primul rand pe negociatorii grupului 77.

Acest grup vrea sa schimbe sistemul de vot la ONU, o schimbare care ar reduce influenta marilor contributori, in primul rand a Statelor Unite, Germaniei si Frantei. Daca se induce ideea ca unii dintre negociatorii statelor in curs de dezvoltare ar fi mai inclinati catre alcool, evident ca ar deveni mai putin credibili. Sursa foto: cnsnews.com