Patriarhia cere lamuriri privind pasapoartele biometrice

Patriarhia Romana a solicitat Ministerului Administratiei si Internelor lamuriri privind pasapoartele biometrice si in ce masura datele cuprinse in acestea nu afecteaza libertatea si demnitatea populatiei. Biserica Ortodoxa Romana nu aproba initiative particulare si de grup, fara consultarea si binecuvantarea ierarhului locului, care provoaca mai mult tulburare, decat sa clarifice problema. In vederea formularii unui punct de vedere oficial in cadrul sedintei Sfantului Sinod din zilele de 25-26 februarie 2009, Patriarhia Romana a solicitat Directiei Pasapoarte din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor lamuriri privitoare la pasapoartele biometrice si in ce masura datele cuprinse in acestea nu aduc atingere libertatii si demnitatii persoanelor umane , se arata in comunicatul Patriarhiei. Pozitia a fost luata dupa ce Arhiepiscopia Iasilor a anuntat ca in cadrul dezbaterilor publice pe marginea documentelor de identitate insotite de un cip cu date biometrice, anumite persoane folosesc numele sau fotografia IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei , fara incuviintarea acestuia. Centrul National Unic de Personalizare a Pasapoartelor Electronice a introdus, incepand cu anul 2009, noul model de pasaport – biometric, care, potrivit Ministerului Administratiei si Internelor, are 50 de elemente de siguranta, cu 18 mai mult decat actele actuale. Romania este singurul stat din lume care emite un model de pasaport electronic ce cuprinde, chiar de la momentul introducerii, ambele elemente de identificare, respectiv imaginea faciala si impresiunile digitale. Elementul de noutate al pasaportului biometric este introducerea mediului electronic de stocare, cipul, care include datele personale in fila informatizata, fapt ce face ca tara noastra sa fie singurul stat din lume care emite un model de pasaport electronic care cuprinde, chiar de la momentul introducerii, ambele elemente de identificare, respectiv imaginea faciala si impresiunile digitale. Conducerea Ministerului Administratiei si Internelor a apreciat ca pasapoartele electronice reprezinta doar unul dintre pasii pe care ii face in directia indeplinirii obiectivului Romaniei de a intra in spatiul Schengen in anul 2011.