Phenianul a desfasurat un nou test nuclear

Coreea de Nord a desfasurat luni, cu succes, un nou test nuclear subteran, a anuntat presa oficiala, dupa ce Phenianul promisese represalii la o recenta rezolutie a ONU care condamna un tir de racheta cu raza lunga de actiune, relateaza AFP. Coreea de Nord a desfasurat cu succes un nou test nuclear subteran in 25 mai, in cadrul masurilor destinate consolidarii capacitatii sale de disuasiune nucleara , transmite agentia nord-coreeana KCNA. Testul va contribui la garantarea suveranitatii noastre, socialismului, pacii si securitatii in Peninsula Coreea si in regiune , a adaugat agentia, care nu a furnizat detalii despre locul unde a avut loc testul. Potrivit KCNA, testul a fost mai puternic decat primul, efectuat in octombrie 2006 si care a provocat o criza internationala. Departamentul de Stat american a anuntat ca nu este in masura sa confirme testul nuclear nord-coreean. Statele Unite au lansat consultari cu aliatii lor, pentru a stabili faptele dupa anuntul Coreei de Nord, a anuntat un oficial din Departamentul de Stat. Suntem la curent cu informatiile privind un test nuclear efectuat de Coreea de Nord , a declarat oficialul, sub acoperirea anonimatului. Suntem in curs de consultare cu aliatii nostri. Dupa ce vom fi stabilit faptele, vom avea mai multe de spus , a adaugat el. La randul sau, comisarul european pentru relatii externe, Benita Ferrero-Waldner, a avertizat ca, daca va fi confirmat, un nou test nuclear nord-coreean ar fi foarte, foarte ingrijorator . Nu am putut obtine deocamdata confirmarea (testului – n.red.), acesta este motivul pentru care sunt inca prudenta, dar, daca asa este, ar fi cu siguranta foarte, foarte ingrijorator si ar trebui condamnat , a spus ea. Cred ca Japonia va cere o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU , a declarat si viceministrul de externe Mitoji Yabunaka. Guvernul de la Tokyo a format o celula de criza, care s-a reunit la biroul premierului. Presedintia sud-coreeana anuntase anterior ca Phenianul pare sa fi facut un test nuclear luni. Potrivit unor oficiali de la Seul, un cutremur a fost inregistrat in orasul nord-coreean Kujlu, unde regimul comunist a facut si primul test. Cutremurul s-a produs la ora locala 09.54 (3.54 ora Romaniei), la 375 de kilometri nord-est de Phenian, la o adancime de doar 10 kilometri, potrivit Institutului american de geofizica, USGS.Consiliul de Securitate al ONU a condamnat in 13 aprilie un tir de racheta balistica efectuat in 5 aprilie de Coreea de Nord si a intarit regimul de sanctiuni aplicat acestei tari din 2006.In replica la aceasta condamnare, Coreea de Nord a anuntat in 14 aprilie ca se retrage din negocierile in sase (cele doua Corei, Statele Unite, Japonia, Rusia si China), isi inceteaza cooperarea cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) si isi reactiveaza instalatiile nucleare. Coreea de Nord a amenintat de asemenea, la sfarsitul lunii aprilie, ca va efectua un nou test nuclear si a cerut ca Natiunile Unite sa ii prezinte scuze.In 14 mai, secretarul de stat american Hillary Clinton avertizase ca SUA nu vor face concesii pentru a convinge Coreea de Nord sa revina la masa negocierilor asupra programului sau nuclear. Nu ne intereseaza sa alergam dupa nord-coreeni sau sa facem concesii Coreei de Nord. Ei stiu foarte bine care le sunt obligatiile , spusese ea.Sursa foto: AFP