Pierderile peste asteptari ale Petrom prabusesc bursa

Actiunile Petrom (SNP) se prabuseau cu peste 11% in debutul sedintei de miercuri a Bursei de la Bucuresti, dupa publicarea rezultatelor financiare pentru 2008, si duceau piata in jos cu 2,3%, in vreme ce sectorul SIF era in crestere cu 1,1%.Cea mai mare companie din Romania dupa valoarea de piata, Petrom, a incheiat anul 2008 cu un profit net de 1,022 miliarde lei (278 milioane euro), in scadere cu 43% fata de 2007, dar provizioanele suplimentare si prabusirea pretului la petrol au adus pierderi de 1,269 miliarde lei (345 milioane euro) pentru Petrom, in al patrulea trimestru, pentru prima data de la privatizare. Actiunile Petrom (SNP) aveau prima lichiditate din piata, de 406.841 lei, iar cotatia cobora cu 11,45%, la 0,1160 lei.In debutul sedintei de miercuri, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) ajungea la doar 1 milion de lei (234.000 euro).Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scadea cu 1,94%, pana la 1.862,20 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 2,32%, pana la 1.219,30 puncte.In schimb, indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), castiga 1,11%, pana la 7.949,09 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, scadea cu 1,17%, pana la 3.414,74 puncte.Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 1,26%, pana la 171,38 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, pierdea 2,19%, pana la 292,42 puncte.Bursele americane au incheiat sedinta de marti in urcare, in contextul in care investitorii au reactionat la stirile conform carora autoritatile din SUA vor sa evite nationalizarea bancilor care se confrunta cu probleme. Cresterile de pe pietele americane au venit dupa ce seful Federal Reserve, Ben Bernanke, a estimat ca recesiunea ce a cuprins economia americana se va incheia anul acesta. Conform datelor de la inchidere, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 3,32%, la 7.350,94 puncte, iar Nasdaq cu 3,90%, la 1.441,83 puncte. De asemenea, indicele Standard amp; Poor’s 500 a urcat cu 4,01%, la 773,14 puncte.La Bucuresti, actiunile BRD SocGen (BRD) stagnau la un pret de 3,73 lei, pe un rulaj de 279.665 lei, in timp ce titlurile Bancii Transilvania (TLV) se apreciau cu 0,73%, pana la cotatia de 0,69 lei, in urma unor schimburi de 89.977 lei.Titlurile SIF Transilvania (SIF3) se scumpeau cu 0,53%, pana la pretul de 0,1910 lei, pe o lichiditate de 63.743 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni SIF Oltenia (SIF5) insumau 33.715 lei, iar titlurile se apreciau cu 0,29%, la cotatia de 0,3410 lei.