Pietele petroliere la nivel mondial vor fi tensionate pe termen mediu

Tensiunea de pe pietele petroliere mondiale se va reduce in urmatorii ani, insa se va accentua probabil din nou dupa aceasta perioada, a declarat sambata directorul Agentiei Internationale pentru Energie (IEA), citat de Reuters.”Ne asteptam ca piata sa se calmeze in urmatorii doi ani, insa dupa aceea situatia va deveni probabil din nou tensionata”, a declarat directorul IEA, Nobuo Tanaka, pentru revista germana Der Spiegel.Pretul petrolului a scazut vineri cu 5 dolari, la un minim al ultimelor trei luni, in contextul in care temerile legate de cresterea economica mondiala au redus estimarile legate de cerere.Pretul petrolului tranzactionat pe piata americana a scazut sub 115 dolari/baril, cel mai mic nivel de la inceputul lunii mai. Petrolul a inceput sa se ieftineasca dupa atingerea recordului de 147 dolari/baril, pe 11 iulie. Pretul petrolului Brent, a scazut pe piata londoneza cu 4,53 dolari, la 113,33 dolari/baril.Tanaka a declarat pentru Der Spiegel ca, pentru a evita o viitoare criza, statele producatoare trebuie “sa-si faca temele” si sa majoreze considerabil capacitatea de productie. “Numai statele din cadrul Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) sunt capabile sa majoreze semnificativ capacitatea”, a mai spus acesta.Tanaka a subliniat ca cererea de petrol din partea Statelor Unite scade si ca Arabia Saudita doreste sa majoreze productia zilnica cu 2,5 milioane barili/zi. “Aceste semnale se reflecta in pret”, a mai spus acesta.”Nu vom mai inregistra insa, in niciun caz, un nivel al pretului de 20 dolari/baril, asa cum a fost in urma cu zece ani”, a precizat Tanaka. “Trecem printr-o perioada caracterizata de preturi mari ale energiei si nu ne putem intoarce la situatia anterioara”.