Posturi libere in 2011 in invatamantul universitar: Preparatori, asistenti si lectori universitari


Ministerul Educatiei a anuntat ca va debloca posturile din mediul universitar vacantate dupa aprilie 2009. In acest sens, Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta.

Astfel, posturile de preparatori, asistenti, lectori universitari si sefi de lucrari ce au ramas vacante dupa aprilie 2009 sa poata fi ocupate pentru quot;a creste si a intineri quot; corpul academic romanesc, potrivit unui comunicat de presa al ministerului.

Prin aceasta masura, Ministerul Educatiei incearca sa compenseze iesirile din sistemul universitar ce au avut loc dupa aprilie 2009, momentul in care a fost adoptata Ordonanta 34/2009.

quot;Aceasta masura duce la intinerirea si cresterea calitatii cadrelor didactice din universitatile Romaniei, urmand ca dupa adoptarea legii educatiei nationale sa putem sa punem in practica o politica de personal mult mai dinamica pentru universitatile din Romania quot;, a spus ministrul Daniel Funeriu. nbsp;