Posturile vacante din justitie trebuie deblocate, potrivit CSM

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a trimis, marti, primului ministru Emil Boc, Ministerului Finantelor si Ministerului Muncii si Protectiei Sociale o scrisoare pentru sistarea aplicarii prevederilor ordonantei prin care se blocheaza ocuparea posturilor vacante din sistemul judiciar.„Daca prevederile acestei ordonante s-ar aplica si in cazul magistratilor, toate angajamentele privind resursele umane luate de CSM in fata organizatiilor europene ar fi compromise”, a declarat miercuri pentru NewsIn, purtatorul de cuvint al CSM, Cecilia Morariu. Morariu a precizat ca CSM a cerut sprijinul Ministerului Justitiei si Parchetului General in realizarea acestui demers. Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), Mona Pivniceru, considera ca 2009 a inceput cu stangul pentru magistrati, din cauza recentelor ordonante de urgenta ale Guvernului, prin care plata salariilor restante a fost amanata, iar ocuparea posturilor vacante suspendata. Se va ajunge ca judecatorii sa judece pana la limita biologica si, in acest caz, nu o sa putem fi acuzati ca judecam prost , a declarat , marti, pentru NewsIn, presedintele AMR. Mona Pivniceru a precizat ca, in prezent, exista 400 de posturi vacante, care nu vor putea fi ocupate din cauza Ordonantei de Urgenta 223/2008 care a intrat in vigoare in 2 ianuarie si care blocheaza schema justitiei . Nu se poate sa dam societatii rebuturi juridice , a mai spus Mona Pivniceru, drept pentru care Consiliul Director al AMR se va reuni, saptamana viitoare, pentru a vedea ce este de facut. Prin OUG nr. 223/31 dec. 2008, privind unele masuri de reducere a cheltuielilor bugetare, este suspendata ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante, inclusiv din sistemul judiciar, pana la data de 31 decembrie 2009 , se arata intr-un comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii, postat, luni, pe site-ul institutiei.Ministerul Justitiei a semnalat ca ordonanta de urgenta a guvernului afecteaza sistemul de probatiune, drept pentru care Directia de Probatiune va intreprinde demersuri necesare pentru exceptarea de la prevederile OUG a acestui concurs, pentru a facilita finalizarea acestuia si a raspunde astfel nevoii institutionale de a gestiona deficitul de personal , potrivit unui comunicat postat pe site-ul MJ in data de 5 ianuarie.Prim-ministrul Emil Boc a anuntat, pe 23 decembrie, ca Executivul a decis sa fie suspendata ocuparea a circa 145.000 de posturi din institutiile si autoritatile publice. Boc a precizat ca memorandumul aprobat de Guvern prevede ca pot fi scoase la concurs, punctual , posturi din domeniul justitiei, de exemplu, unde exista un deficit de personal.