Preturile apartamentelor au crescut in martie!

Preturile apartamentelor din Bucuresti, dar si din orasele mari din tara, au crescut usor in luna martie, in premiera in Romania de cand a inceput criza economica.Astfel, preturile apartamentelor au ajuns la valori comparabile cu cele de la sfarsitul anului trecut, potrivit Mediafax, care citeaza mai multe site-uri imobiliare. Daca in trimestrul I, indicele imobiliare.ro pentru februarie a avut o valoare de 1.200 euro/metru patrat de suprafata utila, in luna martie preturile solicitate pentru apartamente au inceput sa creasca, astfel incat valoarea inregistrata la sfarsitul primului trimestru fiind foarte apropiata de cea a lunii ianuarie. Evolutia preturilor la apartamente in primul trimestru a fost oscilanta si foarte dinamica. Dupa scaderile din prima luna a anului, care au confirmat previziunile specialistilor, preturile au revenit in martie, fiind foarte aproape de nivelul inregistrat la sfarsitul anului trecut. Ramane de vazut daca aceste preturi vor fi validate de cumparatori sau daca, dimpotriva, trendul de scadere se va relua si vom asista la noi minime in 2010 , a declarat, intr-un studiu, directorul general al imobiliare.ro, Adrian Erimescu.Foto: Mondo News