Prevederile noii legi a educatiei nationale: Modificari in invatamantul superior si in structurile de conducere ale universitatilor

Proiectul Legii educatiei nationale a fost adoptat luni de Guvern, a anuntat ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, la briefingul de presa sustinut la Palatul Victoria.Ministrul Educatiei a declarat ca proiectul de lege a fost construit avand in vedere stabilitatea, coerenta, predictibilitatea si sustenabilitatea sistemului educational, dar si echitatea si solidaritatea din acest sistem.„Am dorit sa cream un consens” a explicat ministrul Funeriu, aratand ca „am facut cat mai multe dezbateri si am remarcat ca, in pofida faptului ca la inceput au fost foarte multe forte care s-au exprimat in contradictoriu cu pozitia ministerului, in procesul de dezbatere publica lucrurile au ajuns intr-un punct in care exista foarte multe voci care sustin aceasta lege.”Ministrul Educatiei a adresat reprezentantilor partidelor din opozitie si parlamentarilor invitatia de a veni cu propuneri constructive, de a depune amendamente la acest proiect de lege, asigurand ca va participa atat la sedintele comisiilor parlamentare, cat si ale grupurilor parlamentare, si ca dezbaterile pe masurile propuse vor continua.De asemenea, ministrul Funeriu a multumit si sindicatelor din domeniu pentru cooperarea si implicarea in dezbaterile generate de acest proiect de lege. „Doresc sa multumesc unui partener – sindicatelor, pentru ca am reusit sa ne asezam la masa discutiilor si am sesizat o schimbare de limbaj substantiala pe parcursul acestor dezbateri si ii asigur ca ne va fi mult mai usor daca mergem impreuna mai departe” a adaugat Daniel Funeriu.Astfel, in urma dezbaterilor publice Guvernul a adus imbunatatiri metodologiei de realizare a bacalaureatului, introducand o a treia proba scrisa, transdisciplinara, stabilita in functie de profilul liceului absolvit, respectiv real, uman sau vocational. De asemenea, au fost preluate si alte propuneri, in ceea ce priveste incluziunea sociala, de la organizatiile studentesti si alti parteneri sociali.Referindu-se la invatamantul in limba materna, Daniel Funeriu a aratat ca au fost aduse cateva ajustari in ceea ce priveste invatamantul superior si reprezentativitatea cadrelor didactice in conducerea universitatilor, in cazul universitatilor care au linii de studiu in limba materna. Astfel, in universitatile in care exista facultati in limbile minoritatilor, unul dintre prorectori va fi propus din randul acelor facultati, tot asa cum la nivelul facultatilor unul dintre prodecani va fi propus de catre linia de studiu in limba minoritatilor.„Am spus inca de la inceput ca eu consider – si nu doar eu, ci si partidul din care fac parte – ca o natiune puternica este o natiune care ii respecta pe cei din jurul sau, care respecta minoritatile. /…/ In acest domeniu cred ca lucrurile sunt bine asezate,” a spus ministrul Funeriu. Ministrul Educatiei a afirmat ca dezbaterile vor continua, inclusiv cu sindicatele, astfel incat Executivul sa-si sustina punctul de vedere cat mai argumentat in Parlamentul Romaniei.Totodata, ministrul Funeriu a subliniat importanta parintilor, a colectivitatilor locale, a sindicatele si a organizatiilor studentesti in implementarea acestei legi. „Partea foarte dificila va veni in momentul in care vom incepe sa implementam aceasta lege si va trebui sa mergem intr-un ritm foarte alert cu shimbarile” a subliniat acesta.