Prima Casa: Aplicantii trebuie sa declare ca nu si-au luat locuinta nici dupa luna iunie

nbsp;

Persoanele care au aplicat pentru un credit din programul Prima Casa dupa data de 30 noiembrie trebuie sa-si actualizeze declaratiile pe proprie raspundere, se arata intr-un comunicat al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).

Aplicantii programului Prima Casa trebuie sa precizeze, in declaratiile pe proprie raspundere, ca nu au achizitionat o locuinta de la momentul intrarii in vigoare a legii, respectiv 4 iunie 2009, si pana la depunerea dosarului.

La data de 30 noiembrie 2009 a intrat in vigoare Legea nr.368/2009 de aprobare a OUG nr.60/2009, iar aceasta prevede urmatoarele:

quot;Beneficiarii programului Prima Casa sunt persoane fizice care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta nu au detinut si nu detin, individual sau in comun, impreuna cu sotii lor ori cu alte persoane, in proprietate o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, cu exceptia cotelor-parti din locuinte dobandite prin mostenire si nici nu au achizitionat dupa aceasta data o locuinta, indiferent de modul de dobandire quot;.

Ca urmare, pentru dosarele inregistrate la FNGCIMM incepand cu data de 30 noiembrie 2009, din declaratia beneficiarului trebuie sa rezulte indeplinirea conditiilor de mai sus. Neactualizarea declaratiei pe proprie raspundere face imposibila solutionarea favorabila a solicitarii de garantare.

Fata de aceasta situatie, Fondul le solicita aplicantilor la programul Prima Casa, sa isi actualizeze de urgenta declaratia pe proprie raspundere in vederea prelucrarii solicitarilor inaintate cu cat mai mare operativitate, sugerandu-le sa aiba in vedere apropierea Sarbatorilor de iarna si programul de lucru al cabinetelor notariale.

De asemenea, aplicantii ar trebui sa tina cont si de faptul ca de la 1 ianuarie 2010 ar urma sa intre in vigoare Legea nr. 372/2005 potrivit careia, proprietarii de apartamente care nu au certificate de eficienta energetica nu le vor mai putea tranzactiona.