Probleme in traficul aerian, feroviar si rutier din cauza gerului

Mai multe curse aeriene interne si externe au fost anulate, miercuri, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile. Vremea rea provoaca probleme si in porturi, dar si pe caile ferate si pe sosele. Astfel, activitatea din porturile din Constanta a fost sistata din cauza vantului puternic. Operatiunile au fost
suspendate inca de dimineata in porturile Constanta Nord si
Constanta Sud – atat maritim cat si fluvial, iar de la ora 10.00 in
Portul Midia. De asemenea, a fost restrictionat traficul de barje pe Canalul Dunare –
Marea Neagra, prin ecluza de la Agigea catre Portul Constanta Sud –
fluvial. Potrivit autoritatilor portuare, navele aflate in rada exterioara
trebuie sa stea cu motoarele pornite, evitand astfel intrarea in deriva.
Vasele aflate la cheu trebuie sa-si intareasca legaturile cu tarmul, sa
asigure om de veghe si trebuie sa stea in permanenta cu semnalele
luminoase si sonore in functiune. De Ziua Nationala a Romaniei, vremea capricioasa a creat probleme si pe aeroporturi, pe caile ferate si pe sosele. Astfel, cel putin 16 curse aeriene au fost anulate pe Aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, in timp ce alte curse au avut intarzieri de zeci de minute. Din cauza gerului, 27 de curse Tarom, dintre care sase interne si 21 externe, precum si alte patru ale altor companii aeriene, au decolat cu intarziere din cauza conditiilor meteo.In privinta traficului feroviar, peste 13 trenuri au inregistrat intarzieri intre Bucuresti si Crivina din cauza poleiului depus pe linii.In acest context, Directia Rutiera din cadrul Inspectoratului Generale al Politiei Romane, recomanda conducatorilor de autovehicule sa conduca prudent si sa reduca viteza de deplasare, avand in vedere faptul ca trecerea de la aderenta uscata la cea umeda a creat intotdeauna probleme celor imprudenti.Totodata, politistii conducatorilor de autovehicule sa respecte cu strictete regulile de circulatie si urmatoarele principii de conduita preventiva:- inaintea plecarii in calatorie, va sfatuim sa va informati asupra traseului ales, precum si despre conditiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitata;- adaptati permanent viteza la conditiile meteo si de drum (ceata, carosabil acoperit cu apa, mazga, polei etc.);- cand va deplasati in coloana, evitati sa depasiti. Aceasta manevra nu va scurteaza semnificativ timpul de deplasare, insa va poate pune viata in pericol. Totusi, cand depasirea este absolute necesara, asigurati-va temeinic inaintea efectuarii acestei manevre si semnalizati din timp intentia dumneavoastra;- asigurati functionarea corespunzatoare a sistemelor de iluminare-semnalizare, cat si a celui de climatizare/dezaburire, pentru a vedea si a putea fi vazuti in trafic;- determinati toti ocupantii autovehiculului pe care il conduceti sa utilizeze centura de siguranta;- recomandam folosirea luminilor de intalnire si pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri si a luminilor de ceata in conditii de ceata densa;- pastrati in mers o distanta suficienta pentru a putea opri in conditii de siguranta;- distanta intre autovehicule trebuie sa fie mai mare pe un drum umed sau alunecos, iar viteza de deplasare trebuie sa fie mai redusa, pentru a evita coliziunea cu cei din fata, cat si pentru a nu fi obligati sa franati brusc, fapt care poate duce la derapare, cu consecinte imprevizibile;- in zilele cu ploi, lapovita, ninsoare si temperaturi scazute, fiti mai atenti la pietoni. Acestia sunt mai putin prudenti, circula zgribuliti, se ascund sub umbrele, privesc mai putin in jur si se asigura mai putin la traversare!- nu actionati brusc mecanismele de directie si de franare ale autovehiculului – pericol de derapaj.