Prognoza meteo de Sarbatori: Mai multa zapada de Craciun 2009 si Revelion 2010

Iarna si-a coborat timid mantia peste Romania la sfarsit de saptamana. Sambata a nins in mai multe zone din tara, dar meteorologii sustin ca adevarata iarna ne asteapta dupa 15 decembrie.

In intervalul 15 decembrie – 30 decembrie se vor inregistra ninsori abundente, cu viscol si ger, in special in nordul tarii, unde temperaturile ar putea cobori pana la minus 10 grade.

In zonele depresionare si in nordul tarii, temperaturile minime pot cobori pana la minus 15 grade Celsius, iar in noptile cele mai reci temperaturile minime pot cobori si spre minus 20 de grade.

Ninsorile vor predomina in special in centrul si nord-estul tarii, unde pot fi depasite valorile climatologice normale. Trecator, vantul va prezenta intensificari spulberand zapada in zonele montane si izolat in estul, sud-estul tarii. Vor fi conditii favorabile producerii poleiului, iar in noptile reci va fi ceata cu depunere de chiciura.