Programul de guvernare al Coalitiei PD-L-PSD a fost finalizat

Documentul care va sta la baza guvernarii in perioada 2009-2012 este structurat pe 29 de capitole, cu o anexa cu proiectia indicatorilor macroeconomici pe urmatorii patru ani, mentinand cota de impozitare de 16%, dublata de compensatii si deduceri fiscale pentru persoanele cu venituri mici.Documentul prezinta la inceput contextul economico-financiar actual, marcat de recesiune. Efectele crizei financiare sunt resimtite puternic in statele europene dezvoltate, care se confrunta deja cu incetiniri semnificative ale ritmului de crestere economica sau chiar cu recesiune economica. Principalele efecte ale crizei financiare si economice cu care se confrunta in prezent Romania sunt: reducerea lichiditatilor in sectorul financiar-bancar; inasprirea conditiilor de accesare a creditelor; cresterea numarului de persoane aflate in imposibilitatea de a-si rambursa ratele si dobanda la creditele bancare; scaderea productiei interne cu efecte negative asupra veniturilor salariale, pastrarii numarului locurilor de munca, precum si asupra profitabilitatii companiilor , se arata in programul de guvernare al PSD si PD-L.Din aceste considerente, urmatorul Guvern va fi obligat la constrangeri bugetare care sa asigure o crestere economica sustenabila, mentinerea atractivitatii Romaniei pentru investitori si o evolutie favorabila a mediului de afaceri, a pietei muncii si a nivelului de trai. Pe langa masurile pe termen lung care urmeaza sa fie adoptate pentru fiecare domeniu in parte, viitorul Executiv are in vedere o serie de masuri pe termen scurt care sa combata efectele crizei. Printre acestea sunt asigurarea conditiilor favorabile continuarii procesului de convergenta economica si de pastrare a calendarului de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2014, coordonarea masurilor de ajustare la nivel national cu strategia anticriza a Comisiei Europene, stabilirea unei platforme comune de solutii si planuri de actiune la nivelul Guvernului, BNR, Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), reprezentantilor organizatiilor patronale si ai sindicatelor, pentru gestionarea crizei financiare, precum si pentru relansarea procesului de creditare a sectorului neguvernamental, mentinerea cotei de impozitare de 16% si acordarea de compensatii si deduceri fiscale pentru persoanele cu venituri mici, ajustarea cheltuielilor bugetare in vederea diminuarii deficitului Bugetului General Consolidat pana la maxim 2,5% din PIB pentru anul 2009 (fata de peste 3,5% PIB in 2008), restructurarea cheltuielilor publice, in sensul diminuarii cheltuielilor curente de administrare si orientarea fondurilor astfel rezultate catre investitii si protectie sociala etc.