Radu F. Alexandru: CNA nu trebuie sa aiba vreo disponibilitate fata de televiziuni. AUDIO

Senatorul PDL, Radu F. Alexandru, a fost desemnat de Guvern pentru a ocupa functia de membru in Consiliul National al Audiovizualului (CNA), inlocuindu-l astfel pe Dan Grigore, care si-a dat demisia pe 8 martie.Contactat de Mondo News, Radu F. Alexandru a declarat ca a acceptat propunerea de a face parte din CNA datorita premierului Mihai Razvan Ungureanu.
Sunt reprezentantul domnului Mihai Razvan Ungureanu, premierul Romaniei, in Consiliul National al Audiovizualului , a declarat Radu F. Alexandru, pentru Mondo News.Senatorul democrat-liberal a mai precizat ca Romania se afla in fata a doua momente foarte importante, respectiv alegerile locale si alegerile parlamentare, motiv pentru care va incerca sa-si aduca aportul in spiritul legii audiovizualului. Acesta (Mihai Razvan Ungureanu – n.r.) a fost un argument care a avut o pondere foarte importanta sa accept acest post si la fel de important este faptul ca audiovizualul este un domeniu pe care il cunosc foarte bine. Am avut trei mandate ca senator in Comisia de Cultura. Cunosc situatia din audiovizual de astazi, din pacate tot ce-a spus Dan Grigore in scrisoarea de demisie referitor la precaritatea care defineste astazi activitatea audivozualului este in totalitate adevarat. Suntem in fata a doua momente foarte importante: alegerile locale si alegerile parlamentare. Mi se pare normal sa incerc sa-mi aduc aportul in functionarea corecta in spiritul legii audiovizualului. , a mai spus democrat-liberalul.Radu F. Alexandru a tinut sa puna la zid activitatea CNA din ultima perioada, subliniind ca de acum incolo trebuie procedat cu mai multa atentie, echidistant si fara niciun fel de disponibilitate, de simpatie sau antipatie, fata de un post sau altul de televiziune. Daca CNA-ul si-ar fi facut datoria asa cum trebuie, atunci cu siguranta situatia ar fi fost alta. Cred… nu cred, sunt convins ca trebuie procedat cu mai multa atentie si cu mai multa grija si cu mai mult respect fata de lege perfect echidistant si fara niciun fel de disponibilitate, sau de simpatie sau antipatie, fata de un post sau altul de televiziune sau un post sau altul de radio. Din punctul meu de vedere poate sunt cat se poate de onorabile si de stimabile atata vreme cat se incadreaza in prevederile clare ale legii , a mai declarat Radu F. Alexandru pentru Mondo News.Sursa foto: Blog Personal

Mondo News – Interviu Radu F. Alexandru by Mondo News