Recensamant 2011 – Este obligatorie declararea CNP-ul?

Persoanele care refuza sa-si declare codul numeric personal (CNP) la recensamant pot fi inregistrate si fara acesta si nu risca absolut nicio sanctiune, a afirmat purtatorul de cuvant al Institului National de Statistica (INS), Vladimir Alexandrescu. Nimeni nu este obligat sa-si spuna codul numeric personal la recensamant daca dintr-un motiv sau altul nu doreste sa o faca. Oricine poate si va fi recenzat chiar si absenta acestui CNP, iar cei care refuza sa-l divulge recenzorului nu risca absolut nicio sanctiune , a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa, Vladimir Alexandrescu, scrie Mediafax. De asemenea, el a explicat modul in care poate fi dispusa o amenda si situatiile exceptionale in care se recurge la o astfel de metoda, referindu-se si la refuzul celui recenzat de a-si divulga CNP-ul. Nu am dat nicio amenda pana acum, nu acesta este scopul nostru. Oamenii au fost, in principiu, cooperanti, niciun recenzor nu a fost agresat, nu s-au intamplat astfel de lucruri , a declarat purtatorul de cuvant al INS.Alexandrescu a mai spus ca amenzile sunt doar o solutie ultimativa la care se ajunge doar in cazul unui refuz explicit si repetat al unor persoane de a raspunde chetionarelor recenzorilor.Alexandrescu a prezentat o informare privind evolutia recensamantului in primele doua zile de desfasurare, respectiv joi si vineri.Un numar de 1.372.328 de locuinte si 3.398.433 de persoane au fost inregistrate in primele doua zile ale recensamantului, conform unei informari a Institutului National de Statistica (INS).Conform oficialilor INS, recensamantul a decurs cel mai bine in Covasna, unde in doar doua zile au fost inregistrate datele din 20,56 la suta dintre locuintele care potrivit estimarilor ar trebui sa existe in judet.Pe urmatoarele locuri in clasamentul pe judete se situeaza Bistrita Nasaud, cu 18,89 la suta dintre locuinte inregistrate in doua zile, Buzau, cu 18,85 la suta, Valcea, cu 18,73 la suta si Bihor, cu 18,44 la suta.La polul opus, in primele doua zile, in Bucuresti, au fost inregistrate doar 9,82 la suta dintre locuintele estimate.Recensamantul populatiei si locuintelor a inceput joi si se va desfasura pana in 31 octombrie, iar primele date vor fi facute publice cel tarziu la sfarsitul lunii ianuarie 2012.