Red Bull Flugtag revine pe 19 septembrie in Piata Unirii din Bucuresti

Dupa 2005 si 2007, Red Bull Flugtag revine pe 19 Septembrie 2010 la Bucuresti, pentru a da aripi tuturor ideilor mai grele decat aerul. 35 de echipe au desemnat tot atatia bravi piloti care sa decoleze de pe rampa in masinariile lor zburatoare, sa se ridice in aer si mai apoi sa amerizeze fortat in Dambovita.Avand in vedere ca este, in primul rand, un concurs de creativitate, printre dihaniile inaripate care isi vor lua zborul, veti descoperi diverse surse de inspiratie. Va vor delecta Famiglia mafiota Cementini, papusile Muppets sau pisicile aristocrate, in timp ce cavalerii aerului se vor lansa (la apa) la bordul unor aparate precum Tom Gun, Bebelusul Zburator sau Sarmaluta Fet Fry.Tot la Red Bull Flugtag veti afla ca Vlad Tepes si-a infiintat propria linie aeriana, sub numele de Tepes Airlines, urmata de concurentul direct, Buda Airlines. Istoria a avut si ea un cuvant de spus, avand printre noi Nepotii lui Stefan cel Mare sau Ansamblul zburator „Ciocarloiul”.La o asemenea manifestatie nici varsta nu conteaza asa mult, daca ai, conform regulamentului, peste 18 ani. Astfel, cel mai tanar participant are 18 ani, iar cel mai „varstnic” are 50 de ani.Acestea vor fi doar cateva dintre cele 35 de aparate care pot fi admirate incepand din dimineata zilei de 18 septembrie pana pe 19 septembrie, ora 13:00, cand se va da startul competitiei, langa Biblioteca Nationala (Piata Unirii) din Bucuresti, in Muzeul Aparatelor de Zbor Red Bull Flugtag. Inca o informatie pretioasa – accesul in cadrul muzeului, cat si la eveniment este gratuit.Vizitatorii ineditului muzeu vor putea circula nestanjenit in zona, insa nu ar fi rau sa-si lase masinile acasa pentru ca traficul rutier va fi restrictionat dupa cum urmeaza: intre 18 septembrie (ora 07:00) si 19 septembrie (ora 24:00), traficul rutier va fi restrictionat pe Bd. Unirii, banda 1 de circulatie fara obstructionarea statiei RATB, intre Bd. I.C Bratianu si Bd. Mircea Voda.In data de 19 septembrie, intre orele 06:00 – 21:00 va fi restrictionat traficul rutier pe Splaiul Unirii – banda 3 intre Podul Serban Voda si Podul Marasesti, iar intre orele 11:00 si 18:00, in aceeasi zi, se va inchide traficul rutier pe Splaiul Unirii intre Podul Serban Voda si Podul Marasesti.Si, pentru a avea o concurenta si mai acerba, echipele provin din mai multe orase ale tarii, precum Bucuresti, Azuga, Bacau, Brasov, Campina, Cluj Napoca, Constanta, Ploiesti, Targoviste, Targu Mures, Timisoara, Chisinau si multe altele.Echipele participante au fost selectate dintre cele 500 care au trimis schite ale unor masinarii de zbor nemaivazute. Cuvantul de ordine in evaluarea schitelor a fost originalitatea. Insa, dincolo de acest criteriu, aparatele din concurs trebuie sa indeplineasca o serie de conditii tehnice: propulsia trebuie sa se faca doar prin forta fizica a membrilor echipei, greutatea maxima admisa este de 150 de kilograme, iar anvergura aripilor nu poate fi mai mare de 8 metri.Echipa castigatoare la Red Bull Flugtag va fi desemnata pe baza a trei criterii de importanta egala: ingeniozitatea aparatului si creativitatea show-ului pe care echipele il sustin inaintea decolarii; performantele si spectaculozitatea aparatului de zbor si, nu in ultimul rand, distanta parcursa. Iata si recordul mondial obtinut la Flugtag.