Referendum pentru demiterea presedintelui Basescu, pe 29 iulie

Referendumul pentru demiterea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, va avea loc la data de 29 iulie 2012, propunerea fiind facuta de presedintele Senatului Crin Antonescu, urmand a fi adoptata de plenul Parlamentului. Cetatenii care participa la referendum vor trebui sa raspunda cu DA sau NU la intrebarea: Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu? .Premierul Victor Ponta va organiza o sedinta de Guvern, sambata dimineata, in cadrul careia va lua toate masurile pentru organizarea referendumului.UPDATEDeclaratii Crin Antonescu si Victor Ponta: Astazi desi a fost o zi tensionata, s-a intamplat un lucru normal, care dovedeste ca functionarea statului de drept este o certitudine. Dreptul Parlamentului nu a fost contestat de nimeni, nici de presedintele suspendat. Statul roman da o proba de maturitate. In calitate de presedinte interimar, doresc sa reafirm si sa garantez si atasamentul meu personal si al tuturor parlamentarilor USL si a celor care astazi au votat pentru suspendare, fata de valorile si institutiile statului de drept, necesitatea functionarii ireprosabile a tuturor institutiilor. Nu se va exercita niciun fel de presiune politica asupra lor. Fac un apel catre toate institutiile romanesti sa-si desfasoare activitatea normal si sa desfasoare campania in conditii normale , a declarat Crin Antonescu. Imi declar sprijinul total al Guvernului Romaniei pe presedintele interimar Crin Antonescu, voi sprijini buna functionare a institutiilor statului, toate instantele, parchetele, agentiile de combatere a coruptiei, serviciile de informatii. Presedintele interimar va avea o garantie si un sprijin in acest sens. Incepand din acest moment, voi face toate eforturile pentru a explica prietenilor internationali ca Romania functioneaza ca stat de drept, ca vointa Parlamentului a fost exprimata astazi in mod constitutional si sa garantez ca referendumul din 29 iulie va fi organizat constitutional. Il voi sprijini pe presedintele interimar pe toata durata mandatului sau de interimat si sper sa-l sprijin si pe durata mandatului sau de rpesedintele. Maine dimineata la ora 09.00 vom avea o sedinta de Guvern, in cadrul careia vom lua toate masurile pentru organizarea referendumului , a declarat premierul Victor Ponta.____________Cetatenii care participa la referendum vor trebui sa raspunda cu DA sau NU la intrebarea: Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu? . Referendumul national pentru demiterea presedintelui Romaniei va fi obligatoriu si va avea loc in data de 29 iulie 2012. Cetatenii care participa la referendum au dreptul sa se pronunte cu da sau nu la inrtebarea: sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu? , a anuntat Crin Antonescu, la finalul sedintei din plen de suspendare a sefului statului.In situatia in care CCR va stabili ca nu au fost stabilite conditiile de valabilitate, Parlamentul va decide asupra procedurii de urmat. Campania pentru referendum va incepe imediat dupa publicarea hotararii in Monitorul Oficial. Reamintim ca presedintele TRAIAN BASESCU A FOST SUSPENDAT cu 256 de voturi pentru, 114 voturi impotriva si 2 voturi anulate. In total au fost prezenti 374 de parlamentari.Deputatul PDL, Theodor Paleologu, este de parere ca victoria USL-ului este o victorie a la pirus, subliniind ca Traian Basescu este un animal de campanie remarcabil, care va aduce pagube serioase. Cred ca Traian Basescu se va lupta cu energia pe care o stim. Victoria USL-ului este o victorie a la pirus (n.r. – cu un urias cost pentru invingator). Este foarte paguboasa pentru tara. Romania nu avea nevoie de o asemenea criza politica. Vorbim despre izolarea Romaniei pentru urmatoarele luni. Traian Basescu este un animal de campanie remarcabil si e de banuit ca va aduce pagube serioase , a declarat Paleologu.