Romania a incheiat primul tur de audieri la Haga

Reprezentantii Romaniei la Haga, condusi de agentul Bogdan Aurescu, au incheiat dupa patru zile primul tur de pledoarii la CIJ, urmand ca Ucraina sa fie audiata saptamana viitoare de cei 15 judecatori care decid modul in care delimiteaza platoul continental din Marea Neagra.Agentul Romaniei la Haga, Bogdan Aurescu, alaturi de ceilalti membri ai echipei Romaniei, au incercat sa demonstreze in decursul celor patru zile pe care le-au avut la dispozitie, ca metoda propusa de Romania pentru delimitarea platoului este cea echitabila, in concordanta cu procedurile CIJ, si ca Insula Serpilor nu ar trebui sa aiba vreo relevanta in acest proces, asa cum insista partea ucraineana. Marti, in prima zi a audierilor, Romania a aratat ca Ucraina accepta doar formal si aparent metoda de delimitare maritima a CIJ sustinuta permanent de Romania, iar modul de aplicare sugerat de Kiev distorsioneaza vadit principiile si regulile de drept ale jurisprudentei CIJ. Ucraina a propus in timpul negocierilor o metoda de delimitare neuzuala in practica internationala , avand pretentia sa traseze o linie de echidistanta intre tarmul romanesc, pe de o parte, si formatiunea maritima Insula Serpilor si un mic segment din litoralul Crimeei, ignorand restul coastei ucrainene. Totodata, Bogdan Aurescu, care a deschis audierile la CIJ, a aratat ca apartenenta Insulei Serpilor nu face obiectul procesului, dar ca atunci cand formatiunea maritima a fost ocupata de URSS s-a produs o nedreptate istorica . Romania nu poate accepta extinderea consecintelor inechitabile , a spus el, cerand Curtii sa tina cont de circumstantele politico-istorice. Pledoariile Romaniei de la Haga au continuat miercuri cu demonstrarea faptului ca Insula Serpilor nu este un punct geografic relevant pe coasta ucraineana si prin argumentarea afirmatiei ca Insula Serpilor nu este altceva decat o stanca. In sala de judecata au fost proiectate imagini satelitare de la NASA care demonstreaza faptul ca Insula Serpilor nu este integrata in coasta ucraineana. Ucraina a fost combatuta in cea de a doua zi a pledoariilor cu propriile documente. Astfel, argumentele Romaniei au fost sprijinite nu doar cu imaginile din satelit, ci si o schita privind centrele populate de pe coasta ucraineana a Marii Negre inclusa chiar de Ucraina in documentele scrise depuse la CIJ in acest proces. Pe schita, Insula Serpilor nu este deloc reprezentata, ceea ce indica implicit ca nici Ucraina nu o considera relevanta si nici populata, a evidentiat Aurescu. Joi, echipa Romaniei a insistat asupra faptului ca demersurile Ucrainei pentru a crea si a asigura conditii de locuire pe Insula Serpilor demonstreaza ca autoritatile de la Kiev sunt constiente de faptul ca formatiunea nu este decat o stanca minuscula. In acelasi timp, amenajarea artificiala a Insulei Serpilor nu are niciun efect juridic, pentru ca a inceput dupa declansarea diferendului, si constituie o recunoastere ca Insula Serpilor nu poate avea platou continental si zona economica exclusiva. Vineri, in ziua care marcheza incheierea primei etape a pledoariilor pentru Romania, echipa tarii noastre a argumentat ca activitatile statale invocate de Ucraina in zona in disputa nu pot avea efecte juridice. Astfel, activitatile de exploatare sau explorare a depozitelor de hidrocarburi sau actele politiei de frontiera ucraineana in zona in disputa din Marea Neagra nu pot avea niciun efect juridic in procesul de fata. In plus, echipa Romaniei a aratat ca toate activitatile din zona aflata in disputa, documentate de Ucraina in faza scrisa a procesului, au avut loc dupa data cristalizarii diferendului, astfel ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii, ele nu pot fi luate in considerare. Saptamana viitoare, in perioada 9-12 septembrie, urmeaza primul tur de pledoarii al Ucrainei, urmat la 15-16 septembrie de al doilea tur de pledoarii al Romaniei, in care care echipa Romaniei la CIJ va reactiona la argumentatia expusa de partea ucraineana in primul tur si va sustine concluziile cu privire la solutia de delimitare pe care o considera echitabila si conforma dreptului international in prezentul proces. Apoi, in perioada 18-19 septembrie va fi randul Ucrainei sa isi formuleze concluziile. Din acel moment, Curtea Internationala de Justitie are la dispozitie cel mult sase luni pentru a lua o hotarare, astfel ca cel tarziu in aprilie 2009 Romania va afla modul in care judecatorii au decis sa imparta zona disputata cu Ucraina.