Romania a platit catre UE mai multi bani decat a primit

Desi ar trebui sa profitam de apartenenta la UE si sa ne folosim de banii primiti, Romania a reusit contraperformanta ca in luna iulie sa iasa pe minus cu aproape sapte milioane de euro.

Tara noastra a platit aproape 104 milioane de euro catre Uniunea Europeana, in timp ce sumele primite de la bugetul comunitar s-au ridicat la 97 de milioane de euro.

Totusi, in primele sapte luni ale lui 2011, balanta este in favoarea Romaniei, care a primit de la UE cu 560 de milioane de euro mai mult decat a contribuit.

Din momentul aderarii, adica din anul 2007, Romania a contribuit la bugetul Uniunii cu peste 5 miliarde si jumatate de euro si a primit de atunci, peste 10,5 miliarde de euro.