Salariile cresc in 2011 cu 10%, dar va fi eliminat al 13-lea salariu


Premierul Emil Boc a declarat miercuri, la Radio Romania Actualitati, ca salariile vor creste din start in 2011 in medie cu 10%, insa a precizat ca va fi eliminat al 13-lea salariu, transmite Mediafax.

Cresterea medie cu 10% este raportata la nivelul diminuat din iulie, iar o posibila
majorare suplimentara poate fi decisa la finalul restructurarii
sectorului public, in functie de rezultatul acestui proces. Totodata, cresterea este conditionata de eliminarea celui de-al 13-lea salariu.

La randul sau, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat la inceputul acestei saptamani ca fondul de salarii stabilit pentru 2011, corelat cu restructurarea a 60.000 posturi din sistemul public, permite o crestere salariala medie de peste 10%. Si ministrul Economiei, Adriean Videanu a afirmat ca salariile din sistemul bugetar ar putea reveni incepand de anul viitor, in trepte, la nivelurile de dinaintea taierii cu 25%.