Sandu: Daca arbitrii s-au apucat sa faca ceva, macar sa fi fost dracu

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, dupa sedinta Comitetului Executiv, ca cei implicati in scandalul de coruptie ar fi trebuit sa fie mai atenti daca tot s-au apucat de asa ceva , precizand ca nu este total impotriva faptelor acuzate de DNA. Sunt si mai trist acum! Daca s-au apucat sa faca ceva de genul asta, macar sa fi fost dracu’ destepti. Nu sunt total impotriva unor astfel de practici si sper ca aceste lucruri sa ii trezeasca pe toti, presedinti de cluburi, conducatori si observatori. Banuim si noi, cum stiti si dumneavoastra, ca unii se duc cu arbitrii, ca rezolva meciurile. Am doi ani de zile am aflat de un caz asemanator, cu un arbitru si obervator de la Liga a II-a sau a III-a, iar dupa aceea am luat decizia de a-i expulza. Am militat pentru cresterea baremurilor, dar vad ca pentru unii nu a fost de ajuns , a declarat Mircea Sandu. Fostul presedinte al CCA, Gheorghe Constantin, a fost retinut pentru 29 de zile de procurorii DNA, el fiind acuzat de luare de mita. In aceeasi speta a mai fost retinut si patronul clubului FC Arges, Cornel Penescu, impreuna cu cativa apropiati ai sai, ei fiind acuzati de dare de mita. In cadrul sedintei de joi a CEx al FRF s-a decis ca interimatul la CCA sa fie asigurat pana la finalul sezonului de Nicolae Grigorescu. De asemenea, procurorii DNA i-au chemat la audieri pe vicepresedintele CCA, Marcel Lica, cel care fusese numit presedinte interimar dupa demisia lui Gheorghe Constantin, dar s-a autosuspendat din functie, dar si arbitrii Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu, Sorin Corpodean si Tiberiu Lajos. Primii patru s-au prezentat deja la DNA Pitesti in cursul zilei de joi, Lajos cerand amanarea audierilor pentru ca tatal sau a decedat.