Santana va concerta in Romania pe 4 iulie la BestFest

Chitaristul de origine mexicana Carlos Santana, alaturi de trupa sa, va concerta pentru prima data in Romania, pe 4 iulie, in cadrul festivalului B’estfest 2009, informeaza organizatorii evenimentului, Emagic.Carlos Santana, in varsta de 61 de ani, este cunoscut pentru melodii precum Smooth , Maria Maria , Corazon Espinado sau Cry Baby Cry . Cele mai recente aparitii discografice ale lui Santana sunt Multi-Dimensional Warrior (2008), o antologie a carierei trupei, cu 28 de piese si Ultimate Santana (2007), singurul material care reuneste hit-urile clasice Santana cu cele din perioada moderna. In 1999, Santana a lansat albumul “Supernatural”, material vandut pana la acest moment in peste 25 de milioane de exemplare in lumea intreaga, care a fost premiat cu discul de diamant si cu noua premii Grammy. In 2002 a urmat Shaman , material care a inclus colaborari cu Seal, Macy Gray, Placido Domingo, iar in 2005 All That I Am . Povestea Santana incepe in San Francisco, pe acorduri fusion de blues-rock afro-latin, in a doua jumatate a anilor ’60. In 1969, trupa lui Santana este propulsata spre celebritate odata cu un legendar spectacol sustinut in cadrul festivalului Woodstock. Cu albumul de debut denumit Santana , cantaretul a ramas doi ani in topul Billboard. In prezent, Santana se poate lauda cu vanzari de mai mult de 90 de milioane de discuri in toata lumea, mii de concerte in fata a peste 100 de milioane de fani, zece premii Grammy si includerea in Rock and Roll Hall of Fame in 1998. In plus, revista Rolling Stone l-a inclus pe Carlos in topurile Cei mai buni 100 de chitaristi ai tuturor timpurilor si Cei mai mari 100 de artisti ai tuturor timpurilor. B’estfest 2009, ajuns la a treia editie, va avea loc in complexul Romexpo din Capitala, in intervalul 1-5 iulie, printre artistii confirmati numarandu-se The Killers si Patrice in „Ziua Zero” (1 iulie), Moby si Motorhead, pe 2 iulie, Orbital, Franz Ferdinand si The Faint, pe 3 iulie, The Charlatans si The Ting Tings, pe 4 iulie, Manowar si Holyhell la AFTERSHOCK, pe 5 iulie. Biletele costa intre 110 si 150 de lei pe zi, in functie de data la care sunt cumparate.