Scumpiri in 2013: Benzina, energia, tigarile si alcoolul costa mai mult de la 1 ianuarie

Anul nou ne aduce scumpiri in serie, inca din prima zi! Combustibilii, energia, tigarile si alcoolul costa de astazi mai mult. Iar in unele judete, au crescut inclusiv taxele si impozitele. Acestea sunt mai mari cu 16 la suta.

Noul pret pentru un litru de benzina standard este de 5,86 de lei, cu 10 bani mai mult decat pretul afisat in ultima zi din 2012. Si litrul de motorina s-a scumpit cu 17 bani. Acum costa 6,19 lei.Accizele au crescut in acest an cu 5 procente, pentru ca au fost calculate la un curs de 4,52 de lei pentru un euro, mai mare fata de 2012. Insa carburantii s-ar putea scumpi iar, daca pretul petrolului va creste.

Accizele au marit si pretul tigarilor. La fel s-a intamplat si in cazul bauturilor alcoolice. De exemplu, litrul de coniac sau de vodca costa cu aproape un leu mai mult.Si curentul e mai scump cu 10 procente de astazi. O factura la electricitate de 100 de lei este cu de astazi cu 10 lei mai mare.Si gazele naturale se vor scumpi in acest an cu 10 procente. Majorarea se va face in doua trepte: in iulie si in octombrie.

Mai mari sunt si taxele si impozitele locale. Pentru terenuri si case, unii romani platesc cu 16% in plus. De exemplu, proprietarul unei garsoniere din Bucuresti va plati un impozit mai mare cu 11 lei. In cazul unui apartament de 2 camere, diferenta este de 20 de lei, iar la cel de 3 camere impozitul urca la 195 de lei pe an. Desi au aprobat majorarile, guvernantii au promis ca ii vor lasa pe primari sa decida daca maresc taxele locale sau nu.