Securitate fara precedent la investirea lui Obama

Masuri de securitate fara precedent vor fi implementate marti la Washington pentru investitura lui Barack Obama, asupra caruia planeaza amenintarea unor atacuri, risc ce pare ca va continua sa existe si dupa ce viitorul presedinte va depune juramantul, relateaza AFP.Fortele de ordine se indreapta in masa spre Washington pentru a-l proteja pe primul presedinte afroamerican al Statelor Unite de orice posibil atentat: peste 12.500 de soldati activi si militari in rezerva, mii de politisti din capitala si altii din 57 de sectii de politie din tara au fost mobilizati pentru eveniment.Cu doua milioane de vizitatori asteptati la Washington, Departamentul pentru Securiratea Interna (DHS) considera investirea lui Obama drept un eveniment cu grad foarte mare de risc. Cred ca trebuie sa luam cu totii in considerare un posibil atac chimic, biologic sau radiologic , a declarat miercuri generalul Richard Rowe, care prezideaza Comisia Fortelor Armate insarcinata cu asigurarea securitatii la ceremonia de investitura.Echipe de patrulare aeriana, sisteme de aparare sol-aer, vase militare pe fluviul Potomac si agenti de securitate in uniforma si in civil: o adevarata desfasurare de forte pentru a contracara orice amenintare. De asemenea numeroase echipe medicale sunt pregatite sa intervina in cazul unui atentat clasic, cu arme chimice sau biologice.Presedintele va circula intr-o limuzina blindata, mai sigura decat cea a predecesorilor sai.Totusi, o multitudine de factori vor constrange fortele de securitate din jurul lui Barack Obama sa fie in cea mai buna forma si dupa ce presedintele isi va prelua functia, subliniaza Mark Potok, de la institutul Southern Policy Law Center (SPLC), specializat in monitorizarea gruparilor rasiste. Printre acesti factori se numara criza economica si problema imigratiei, care alimenteaza rasismul si extremismul in Statele Unite, unii indivizi fiind infuriati de sosirea unui afroamerican la Casa Alba , a declarat Potok. Este evident ca primul nostru presedinte afroamerican se confrunta cu pericole de care alti presedinti nu s-au lovit , a adaugat el, subliniind ca Obama a primit protectie oficiala cu 18 luni inainte de alegerile prezidentiale din 4 noiembrie, mai devreme decat oricare alt candidat.Serviciul de protectie a personalitatilor, U.S. Secret Service (USSS), a primit mai multe amenintari care il vizeaza pe Obama decat in cazul oricarui alt presedinte ales, potrivit SPLC.Chiar inainte de alegeri, doi tineri neonazisti au fost arestati in Tennessee dupa ce au proferat amenintari cu moartea la adresa lui Barack Obama, in cadrul unui proiect de crime rasiale. Amenintarile si violentele rasiale s-au intensificat dupa victoria lui Obama, de la agresiuni fizice si arderea crucilor pana la elevi care scandau omorati-l pe Obama intr-un autocar scolar, in luna noiembrie. Potrivit lui Potok, portrete ale lui Obama au fost spanzurate. Un barbat a fost arestat saptamana trecuta in California dupa ce a difuzat un mesaj pe internet spunand ca Obama va primi imediat un glont de calibru 50 in cap :USSS nu divulga niciun detaliu cu privire la procedurile sale de securitate, dar sustine ca este pregatit pentru orice incident. Intelegem importanta istorica a alegerii (unei persoane de culoare la Casa Alba – n.red.) si suntem atenti , a declarat unul dintre purtatorii de cuvant ai serviciului, Ed Donovan.Culoarea pielii noului presedinte este un subiect in plus de ingrijorare, intr-o tara cu 200 de milioane de arme de foc cumparate si peste 30.000 de morti anual, in care patru presedinti au fost asasinati in exercitiul functiunii si unde multi altii au facut obiectul unor tentative de asasinat.Totusi, Barack Obama s-a aratat increzator in timpul campaniei prezidentiale, declarand pentru cotidianului american New York Times: Am cea mai buna protectie din lume (…). Deci incetati sa va ingrijorati.