Sistemul informatic unitar integrat va fi implementat pana la sfarsitul acestui an

Guvernul a analizat unele aspecte privind reforma in domeniul sanatatii, parte integranta a reformei statului, respectiv aplicarea sistemului informatic unitar integrat, introducerea cardului national de sanatate, a fisei electronice a pacientului si a retetei electronice, a afirmat primul-ministru Emil Boc, la finalul sedintei de Guvern.

Premierul a precizat ca la nivelul Guvernului s-a stabilit, ca obiectiv politic de reforma, ca pana la sfarsitul anului 2010 sa fie finalizat la nivelul intregii tari sistemul informatic unitar integrat in domeniul sanatatii.

“Acest sistem informatic unitar integrat, aplicat in domeniul sanatatii la toate farmaciile, la tot ce inseamna interconectarea sistemului sanitar, impreuna cu cardul national de sanatate, fisa electronica a pacientului si reteta electronica, vor aduce economii anuale de 300 de milioane de euro la bugetul de stat”, a declarat premierul Emil Boc.

Seful Executivului a aratat ca, desi implementarea sistemului informatic unitar integrat a fost impusa in anul 2000 si ar fi trebuit finalizata pana in 2002, sistemul nu a fost finalizat decat in cinci judete. nbsp; Primul-ministru a aratat ca, daca s-ar fi implementat acest sistem, orice reteta emisa de un medic ar fi putut fi vizualizata in sistemul informatic unitar centralizat si ar fi putut fi platita de o singura farmacie, evitandu-se abuzurile. “In plus, sistemul poate fi monitorizat cu privire la pretul cel mai bun, medicamentul cel mai potrivit, atat din punct de vedere al costului, cat si din punct de vedere al tratamentului pentru fiecare pacient”, a afirmat primul-ministru.

nbsp;O alta decizie vizeaza introducerea cardului national de sanatate, dupa implementarea sistemului informatic unitar integrat. “Cardul national de sanatate va permite sa avem pentru fiecare cetatean un inventar complet a situatiei medicale, prin simpla accesare a cardului. Romanii nu vor mai fi obligati sa mearga dupa o adeverinta de la locul de munca sa demonstreze ca au platit contributia de sanatate nbsp; nbsp; cand merg la spital sau contributia la pensie atunci cand merg la Casa de Pensii sau de ajutoare sociale, ci, in mod automat, aceste contributii sunt reflectate pe card, fara a mai fi nevoie de o birocratie suplimentara”, a explicat primul-ministrul.

Seful Executivului a precizat ca pana la sfarsitul anului 2011 va fi implementat cardul national de sanatate, alaturi de alte doua proiecte importante: fisa electronica a pacientului si reteta electronica.

Pentru implementarea acestor proiecte, avem la dispozitie 50 de milioane de euro din fonduri europene, a afirmat primul-ministru, aratand ca mandatata pentru aplicarea lor a fost Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

“Pana la sfarsitul anului 2010, va fi implementat sistemul informatic unitar integrat, iar pana la sfarsitul anului 2011va fi aplicat programul cardului national de sanatate, fisei electronice a pacientului si retetei electronice. Aceste decizii vor aduce economii de peste 300 milioane de euro pe an la Fondul National de Asigurari de Sanatate si implicit, mai multi bani pentru sistemul sanitar si pentru o mai buna dotare si servicii in raport cu cetateanul”, a declarat primul-ministru.

nbsp;