Spectacolul Parisina d’Este de Gaetano Donizetti, in premiera la Opera Romana

Spectacolul Parisina d’Este de Gaetano Donizetti va fi sustinut in premiera in Foaierul galben al Operei Romane, marti, de la ora 18.30, potrivit institutiei. Parisina d’Este este o opera in trei acte, conceputa pe libretul lui Felice Romani, dupa poemul omonim al lordului George Byron si are ca subiect o poveste de dragoste ce se incheie tragic. Din distributie fac parte tineri artisti precum soprana Aurelia Florian, tenorul Bogdan Mihai, baritonul Dorin Mara, basul Horia Sandu si mezzosoprana Mihaela Ispan, acompaniamentul fiind asigurat de catre pianista Ioana Maxim. Spectacolul, in varianta de concert, este o productie a Studioului Experimental de Opera si Balet „Ludovic Spiess”, din cadrul Operei Nationale Bucuresti si face parte din proiectul Opera Rara, care propune publicului creatii mai putin cunoscute ale teatrului liric. Evenimentul este realizat sub indrumarea sopranei Mariana Nicolesco.