Stefan Radu nu va putea evolua in partidele cu Luxemburg si Franta

nbsp;

Fundasul echipei Lazio Roma, Stefan Radu, a parasit, miercuri, cantonamentul echipei nationale a Romaniei dupa ce nu a putut fi recuperat pentru partidele cu Luxemburg si Franta din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European din 2012, informeaza site-ul oficial al FRF.

Nici fundasul Cristian Sapunaru nu va face deplasarea spre Luxemburg, el fiind suspendat pentru acest meci.

In aceste conditii, cel mai probabil, titular in meciurile cu Luxemburg si Franta va fi Vlad Chiriches, care se afla in fata celor mai importante 180 de minute din cariera. Chiriches a debutat pentru selectionata Romaniei chiar in partida cu San Marino, castigata de tricolori cu 1-0.

Echipa nationala a Romaniei intalneste, vineri, de la ora 20.30, pe Stadionul Josy Barthel, selectionata Luxemburgului, iar la 6 septembrie, de la ora 21.30, pe Arena Nationala, prima reprezentativa a Frantei, in cadrul preliminariilor Euro 2012.